Boris Johnson: Descotorosirea de dependenţa de energia rusă, o consecinţă ‘pozitivă’ a războiului din Ucraina

Premierul britanic în exerciţiu Boris Johnson a declarat joi că descotorosirea de dependenţa de importurile energetice ruseşti ar constitui o consecinţă pozitivă a războiului din Ucraina, dat fiind faptul că naţiunile occidentale încearcă să reducă achiziţiile de produse ruseşti, relatează Reuters, scrie Agerpres.
AGERPRES - J, 01 sept. 2022, 16:34
Boris Johnson: Descotorosirea de dependenţa de energia rusă, o consecinţă 'pozitivă' a războiului din Ucraina

‘Din această catastrofă, din războiul lui Putin, cred că poate ieşi şi ceva bun în sensul că Europa se va dezobişnui de hidrocarburile ruseşti’, a spus Johnson într-un discurs rostit în cursul unei vizite la o centrală nucleară din estul Angliei, scrie Agerpres.

Nu vom mai fi condiţionaţi, vulnerabili la şantajul său (al Rusiei), iar, în această ţară, vom accelera considerabil reformele şi măsurile de mult timp aşteptate pentru a deveni independenţi pe plan energetic, în special prin remedierea daunelor pe care le-am provocat industriei noastre nucleare’, a subliniat premierul britanic, potrivit Agerpres.

Boris Johnson a anunţat joi că Marea Britanie ar urma să investească 700 de milioane de lire sterline (810 milioane de euro) în proiectul centralei nucleare Sizewell C, dezvoltat de EDF, ceea ce constituie ultimul său anunţ major de politică internă înainte de a părăsi postul de prim-ministru săptămâna viitoare.

Regatul Unit încearcă să-şi consolideze independenţa energetică, în timp ce milioane de britanici s-ar putea confrunta cu probleme în ceea ce priveşte încălzirea la iarnă, în condiţiile exploziei preţurilor la petrol şi gaze, în urma invaziei Rusiei în Ucraina.

Dezvoltarea energiei nucleare ar trebui să reducă în cele din urmă dependenţa Marii Britanii de gazele naturale, care anul trecut au asigurat aproximativ 45% din producţia de energie electrică.

‘Trebuie să mergem înainte cu Sizewell C’, a spus Johnson în oraşul cu acelaşi nume, care găzduieşte acest proiect în estul Angliei, notează Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: În aceste zile toate ministerele au ca sarcină să verifice situaţia tuturor companiilor din coordonare și peste tot unde vom constata lucruri care ies în decor le vom corecta
Bolojan: În aceste zile toate ministerele au ca sarcină să verifice situaţia tuturor companiilor din coordonare și peste ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că în următoarele zile toate ministerele au ca sarcină să verifice situaţia companiilor din coordonare la care statul este acţionar majoritar, iar......
Adrian Nicuşor Nica este noul președinte al ANAF. Decizia de numire a fost publicată în Monitorul Oficial
Adrian Nicuşor Nica este noul președinte al ANAF. Decizia de numire a fost publicată în Monitorul Oficial
Adrian Nicuşor Nica este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, decizia de numire, semnată ...
Suntem în cea mai gravă criză bugetară din ultimii 15 ani, nu mai e timp să tăiem cu bisturiul – consultantul economic Adrian Negrescu
Suntem în cea mai gravă criză bugetară din ultimii 15 ani, nu mai e timp să tăiem cu bisturiul – consultantul ...
România se confruntă cu cea mai gravă criză bugetară din ultimii 15 ani, iar pentru a evita dezastrul, Guvernul Bolojan ...
Teren de 10 hectare din București, scos din nou la vânzare. O companie din Israel avea în plan acum 20 de ani să facă cel mai mare cartier de locuințe
Teren de 10 hectare din București, scos din nou la vânzare. O companie din Israel avea în plan acum 20 de ani să facă ...
Dezvoltatorul israelian Ram Global anunța înainte de criză planuri de sute de locuințe la București, iar pentru terenurile ...