Borisov, după discuţii cu Ponta şi Vucic: Bulgaria, Romania şi Serbia, gata să-şi închidă frontierele în faţa refugiaţilor

Bulgaria, România şi Serbia sunt gata să-şi închidă frontierele dacă Germania şi Austria şi le închid pe ale lor pentru a stopa afluxul de refugiaţi, a declarat sâmbătă premierul bulgar Boiko Borisov, relatează Reuters şi AFP, preluate de Agerpres.
Economica.net - sâm, 24 oct. 2015, 14:16
Borisov, după discuţii cu Ponta şi Vucic: Bulgaria, Romania şi Serbia, gata să-şi închidă frontierele în faţa refugiaţilor

„Suntem gata, cele trei ţări, dacă Germania şi Austria îşi închid frontierele, să nu permitem ca ţările noastre să devină zone tampon. Vom fi gata să ne închidem frontierele”, a spus Borisov după o întrevedere cu omologii săi român, Victor Ponta, şi sârb, Aleksandar Vucic.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, susţine că doreşte să convingă, la summitul de duminică, un grup de lideri UE să fie de acord cu măsuri pe termen scurt pentru a gestiona criza migraţiei, relatează sâmbătă Reuters, citând un interviu acordat grupului media german Funke.

Conform AFP, liderii celor trei guverne au apreciat că a construi bariere la graniţe nu este „cea mai bună decizie”, după cum a afirmat premierul român Victor Ponta. Şeful Executivului de la Bucureşti a adăugat că ar dori „o acţiune comună a întregii Europe, de la Grecia până la ţările cele mai îndepărtate”.

„Avem nevoie de o soluţie globală care nu poate fi pusă în aplicare în detrimentul ţărilor noastre”, a spus premierul sârb Alexandar Vucic.

La mini-summitul de duminică de la Bruxelles pe tema gestionării crizei migraţiei vor participa reprezentanţii României, Bulgariei, Sloveniei, Croaţiei, Ungariei, Serbiei şi Macedoniei, alături de cei ai Germaniei şi Greciei. Această reuniune a fost convocată de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu scopul de a coordona reacţia ţărilor de tranzit pentru refugiaţi şi migranţi, care continuă să sosească în Europa.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de Valori București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 56,28 de milioane de lei (11,30 de milioane de euro),......
Autostrada Transilvania: CNAIR așteaptă ultimele documente pentru semnarea celui mai mare contract din istoria sa, cel pentru Tunelul Meseș
Autostrada Transilvania: CNAIR așteaptă ultimele documente pentru semnarea celui mai mare contract din istoria sa, cel ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) urmează să primească ultimele documente de la asocierea ...
Autostrada Unirii A8: UMB ar putea semna săptămâna viitoare contractul pentru lotul Pipirig – Leghin
Autostrada Unirii A8: UMB ar putea semna săptămâna viitoare contractul pentru lotul Pipirig – Leghin
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat luni că săptămâna viitoare urmează să fie semnat contractul pentru ...
Decathlon raportează pentru 2024 o creștere semnificativă a vânzărilor până la 16,2 miliarde de euro
Decathlon raportează pentru 2024 o creștere semnificativă a vânzărilor până la 16,2 miliarde de euro
Retailerul de articole sportive Decathlon a raportat luni vânzări solide în 2024 şi a anunţat că va continua procesul ...