Boromir Prod vrea să-și dubleze profitul în acest an

Producătorul de pâine şi produse de patiserie Boromir Prod Buzău (SPCU), companie controlată de omul de afaceri Constantin Boromiz, îşi propune pentru acest an dublarea profitului, la 2,7 milioane lei, şi vrea să investească 2,6 milioane euro pentru extinderea spaţiilor de producţie.
Economica.net - vin, 27 apr. 2012, 15:33
Boromir Prod vrea să-și dubleze profitul în acest an

Acţionarii companiei au aprobat joi bugetul de venituri şi cheltuieli pentru acest an, potrivit căruia veniturile totale sunt estimate la 196,3 milioane de lei, în urcare cu 12% faţă de 2011, acelaşi ritm de creştere fiind previzionat şi pentru cheltuieli, care vor ajunge la 193,1 milioane de lei, potrivit datelor Boromir transmise Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Anul trecut, veniturile Boromir au fost de 175 milioane de lei, cheltuielile de 172,9 milioane de lei, iar profitul net de 1,3 milioane de lei.

Acţionarii au aprobat şi programul de investiţii pentru acest an, în sumă de 2,6 milioane de euro, bani care vor fi folosiţi pentru extinderea spaţiilor de producţie şi depozitare, precum şi pentru cumpărarea unei linii de produse de panificaţie.

În aceeaşi adunare generală a fost aprobată contractarea de la ING Bank, prin sucursala Bucureşti, a unui credit de 35 milioane de lei. Destinaţia creditului va fi emiterea de scrisori de garanţie pentru participare în cadrul PEAD – Program de furnizare de produse alimentare pentru persoanele defavorizate din comunitate.
De asemenea, a fost aprobată răscumpărarea de către companie a maxim 10% din propriile acţiuni, la un preţ pe titlu cuprins între 0,10 şi 0,30 lei/acţiune.

Boromir a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri în creştere cu 17%, la 148,7 milioane lei (35,1 milioane euro).
Grupul Boromir are activităţi în morărit şi panificaţie şi mai include companiile Boromir Ind (Râmnicu Vâlcea şi Deva), Boromir Pan, Moara Cibin (MOIB), Extrasib Sibiu, Comcereal Sibiu, Amylon Sibiu (AMY) şi Panmed Mediaş.

Preţul acţiunilor Boromir Prod s-a menţinut în şedinţa bursieră de marţi la 0,18 lei. La această cotaţie, compania are o capitalizare de 41,9 milioane lei (9,6 milioane de euro).

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...