Boromir şi-a dublat pierderile, în 2013, la aproape patru milioane de lei

Economica.net
18 02. 2014
paine_77521400_36130300

Cifra de afaceri netă realizată în 2013 este de 91,671 milioane de lei, în scădere cu 19,64% (22,394 milioane de lei), de la 114,065 milioane de lei înregistrată anul precedent.

Veniturile şi cheltuielile totale realizate în 2013 corespund activităţii de producţie şi comercializare, fiind de 108,194 milioane de lei şi, respectiv, 112,112 milioane de lei. Acestea au scăzut cu 7,75% (veniturile) şi, respectiv, 5,6% (cheltuielile) în raport cu valorile realizate în 2012, de 117,282 milioane de lei şi 118,763 milioane de lei.

Activele imobilizate s-au diminuat, de asemenea, cu 3,31%, de la 108,570 milioane de lei la 104,977 milioane de lei, iar stocurile au scăzut cu 43,79%.

Creanţele companiei au crescut anul trecut cu 6,91%, de la 20,018 milioane de lei la 21,401 milioane de lei, în timp ce datoriile cu termen de scadenţă de până la un an au coborât cu 15,72%, de la 31,095 milioane de lei, la 26,206 milioane de lei.

Producţia obţinută la nivelul anului 2013 a fost în scădere cu 29,38% din punct de vedere cantitativ, iar valoric de 26,23%.

Lichiditatea consemnată de companie la sfârşitul perioadei este de 1,006 milioane de lei.

Boromir provine din fosta Întreprindere de Morărit-Panificaţie Buzău (IMP). Reorganizarea ca societate pe acţiuni a fost aprobată printr-o Hotărâre de Guvern în 1990 prin preluarea integrală a patrimoniului IMP Buzău sub denumirea de Spicul Buzău. În cursul anului 2002, are loc schimbarea denumirii societăţii în Boromir Prod. Compania are puncte de lucru la Iaşi şi Slobozia.