Borrell: Liderii europeni îşi dau întâlnire la Praga în căutarea „unei noi ordini fără Rusia”
Într-o discuţie în capitala cehă cu agenţii de presă, printre care s-a aflat şi EFE, şeful diplomaţiei europene a semnalat că acesta este principalul mesaj pe care participanţii intenţionează să-l transmită Moscovei, odată cu organizarea primei reuniuni a Comunităţii Politice Europene.
„Această întâlnire este o formă de a descoperi o nouă ordine fără Rusia. Nu înseamnă că vrem să excludem Rusia pentru totdeauna, dar această Rusie, Rusia lui (Vladimir) Putin, nu are loc”, a afirmat înaltul diplomat spaniol.
Borrell a reiterat că, prin această iniţiativă europeană, se doreşte să i se transmită Kievului „semnalul” că, „din Regatul Unit şi până în Azerbaidjan, din Caucaz şi până la Marea Nordului, de la ţările baltice şi până în Marea Mediterană, toţi care îşi pot spune europeni se află aici pentru a demonstra o distincţie clară între europeni şi Rusia”.
„Este semnalul pe care dorim să-l trimitem. Acela că, din păcate, nu putem construi o ordine a securităţii cu Rusia, (care) este izolată”, a insistat înaltul reprezentant pentru politică externă al UE.
Primul summit al Comunităţii Politice Europene reuneşte lideri din 44 de ţări, cărora li se va alătura preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cu scopul de a promova dialogul politic şi cooperarea pentru a întări securitatea, stabilitatea şi prosperitatea continentului european.
În afara celor 27 state membre ale UE, vor participa reprezentanţi din Republica Moldova, Armenia, Azerbaidjan şi Georgia, membre ale aşa-numitului Parteneriat Estic, şi se aşteaptă ca preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, să ia parte prin videoconferinţă.
La reuniune vor mai participa ţări şi teritorii din Balcanii de Vest – Albania, Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord şi Serbia -, precum şi membrii Spaţiului Economic European – Norvegia, Islanda şi Liechtenstein. La reuniune au mai fost invitate Elveţia, Turcia şi Regatul Unit.