Borza: 650 de oameni vor fi disponibilizaţi de la Hidroelectrica până la sfârşitul anului

Economica.net
10 05. 2013
remus_borza_37937700_60820000

‘Săptămâna viitoare vor fi disponibilizaţi 150 – 200 de angajaţi din rândul personalului TESA, oamenii urmând să primească între 5 şi 12 salarii compensatorii. Încă 200-250 de oameni vor mai pleca ca urmare a vânzării celor 158 de microhidrocentrale, statutul lor fiind însă nu de şomeri, ci de viitori angajaţi ai firmelor care vor cumpăra microhidrocentralele. Nu în ultimul rând, vor mai fi disponibilizate încă 100 de persoane în urma comasării celor 13 sucursale, în numai opt’, a spus Remus Borza.

Potrivit acestuia, vânzarea efectivă a microhidrocentralelor va avea loc între lunile iunie şi septembrie, în cadrul unor licitaţii internaţionale. Suma care se speră că se va obţine din această vânzare se ridică la 150-200 milioane euro.

‘Termenul de ieşire din insolvenţă a companiei Hidroelectrica este de 26 iunie a.c. Din punctul meu de vedere, pot să accept crearea unei companii naţionale de electricitate a României, deoarece este nevoie de un mix de producere a energiei termo-nuclear-hidro’, a mai spus Remus Borza.

Administratorul judiciar a Hidroelectrica a precizat că fuziunea celor opt sucursale va avea loc până la data de 31 mai a.c.

‘Calendarul de acţiuni din perioada următoare cuprinde şi implementarea celor 67 de manageri profesionişti, simultan cu procesul de intrare în insolvenţă a companiei. Hidroelectrica trebuie să se concentreze pe exploatarea grupurilor mari, nu a celor mici, care sunt ineficiente’, a mai spus Remus Borza.