Borza: Voi demisiona vineri de la conducerea Hidroelectrica

Economica.net
10 10. 2013
remus_borza_37937700

‘Mâine îmi voi anunța demisia, după ce voi avea o discuție cu premierul și cu ministrul Energiei. Eu am decis să plec. Voi anunța mâine de ce și toate detaliile’, a spus Borza.

Pe de altă parte, surse din Ministerul Economiei au declarat pentru AGERPRES că Borza și-a scris deja demisia, care a ajuns pe masa ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niță. Sursele citate au mai spus că demisia lui Borza vine în urma unor neînțelegeri cu restul conducerii Hidroelectrica.

Remus Borza a fost administrator judiciar al companiei Hidroelectrica, în prezent fiind președintele Consiliului de Supraveghere al companiei.

Hidroelectrica a intrat în insolvență pe 20 iunie 2012, cu peste 4,4 miliarde de lei datorii și cu pierderi de 350 milioane de lei după primul semestru al anului 2012, iar administrator judiciar al companiei a fost desemnată firma Euro Insol, deținută de Remus Borza. Termenul de ieșire din insolvență a companiei a fost 26 iunie, când Tribunalul București a confirmat că s-a realizat la timp acest demers