Bosch: Ajutorul de stat constă în subvenţii, nu scutiri de taxe

Bosch va primi ajutor de stat pentru investiţiile de la Blaj şi la Cluj, dar acestea nu vor fi scutiri de plata impozitelor, ci subvenţii în baza facturilor prezentate de grup, reprezentanţii Bosch precizând că în lipsa sprijinului din partea statului român nu ar fi luat decizia de a investi în România.
Economica.net - joi, 31 mai 2012, 19:03
Bosch: Ajutorul de stat constă în subvenţii, nu scutiri de taxe

„În cadrul conferinţei de presă a grupului Bosch, care a avut loc în data de 31 mai, dintr-o eroare de traducere s-a înţeles faptul că grupul Bosch ar fi investit oricum în România – la Cluj şi la Blaj – chiar dacă nu primea ajutorul de stat din partea Guvernului român. Grupul Bosch subliniază faptul că ajutorul oferit de statul român a jucat un rol esenţial în alegerea celor două locaţii din România pentru construirea celor două fabrici şi că, fără acest sprijin din partea statului, nu ar fi fost luată decizia de a investi în România”, precizează reprezentanţii grupului german.

Brigitte Eble, directorul general al Robert Bosch SRL şi reprezentant al grupului german pentru România, a afirmat că statul român a stabilit reguli clare pentru aceste facilităţi, care nu sunt implementate în alte ţări, unde se preferă varianta scutirilor de taxe, mai puţin avantajoasă.

„În România plătim normal taxele către stat. În acest fel, Ministerul Finanţelor îşi bugetează acel ajutor de stat promis şi primim banii după ce arătăm facturile”, a spus Eble.

Ea a arătat că ajutorul de stat poate ajunge la 375 euro/ metru pătrat construit şi la cel mult 50% din valoarea echipamentelor, fiind condiţionat de evoluţia în ansamblu a investiţiei. Grupul estimează că nivelul investiţiilor pentru construcţia proiectelor anunţate este de 1.200 euro pe metru pătrat.

„De regulă, noi calculăm o perioadă de amortizare de opt până la zece ani”, a adăugat ea.

Grupul a anunţat că îşi va extinde semnificativ prezenţa în România şi va investi până la finele anului 2013 circa 120 milioane euro.

Astfel, fabrica de la Blaj va fi extinsă cu o nouă linie de producţie, urmând ca în locaţia respectivă să fie produşi senzori de turaţie pentru industia auto. Totodată, grupul va deshide un centru nou la Cluj, unde va produce unităţi electronice de comandă pentru autovehicule.

Pentru centrul de producţie din Cluj, investiţia aferentă primei etape, care se va încheia la finele anului 2013, se ridică la 77 milioane euro. Până la sfârşitul anului viitor Bosch va investi 43 milioane euro în proiectul de la Blaj.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a declarat la începutul lunii mai că Ministerul Finanţelor a aprobat ajutorul de stat acordat Bosch, de circa 30 milioane euro, astfel că grupul german poate începe investiţia din Parcul Industrial Tetarom III din comuna Jucu. El a arătat că sprijinul constă în scutiri, eşalonări sau taxe reduse la operaţiuni de import-export.

Eble a afirmat însă că informaţiile sunt eronate.

„M-am minunat că toată lumea a preluat cifra fără să se uite în niciun fel la ea. Valoarea nu este corectă. Afirmaţia domnului Tişe a fost greşită atât ca şi cuantum, cât şi în ceea ce priveşte scutirea de taxe”, a precizat reprezentantul Bosch.

Ea a arătat că grupul a estimat o valoare aproximativă a subvenţiei, pe care nu doreşte să o facă publică, dar care este mult mai redusă faţă de nivelul avansat de autorităţi.

Bosch este prezent pe piaţa românească din 1994 şi deţine firmele Robert Bosch şi BSH Electrocasnice (Bucureşti), Bosch Rexroth (Blaj) şi Bosch Communication Center (Timişoara).

Te-ar mai putea interesa și
BCE a creat un grup de lucru pentru simplificarea reglementărilor bancare europene
BCE a creat un grup de lucru pentru simplificarea reglementărilor bancare europene
Banca Centrală Europeană (BCE) a lansat un grup de lucru, condus de vicepreşedintele Luis de Guindos, care va analiza modalităţi de simplificare a reglementărilor bancare în Europa, a declarat......
Mediobanca vrea să cumpere cu 6,3 miliarde de euro Banca Generali
Mediobanca vrea să cumpere cu 6,3 miliarde de euro Banca Generali
Banca italiană Mediobanca a anunțat o ofertă de 6,3 miliarde de euro pentru achiziția Banca Generali, o bancă privată ...
Donald Trump Jr. va ajunge azi la București. Din România, Trump Jr. pleacă spre Serbia
Donald Trump Jr. va ajunge azi la București. Din România, Trump Jr. pleacă spre Serbia
Fiul cel mare al președintelui SUA sosește la București, luni, în startul săptămânii care va culmina cu primul tur ...
Premieră în România: Prețurile la energie eletrică devin negative azi după amiază, pentru prima dată într-o zi lucrătoare
Premieră în România: Prețurile la energie eletrică devin negative azi după amiază, pentru prima dată într-o zi lucrătoare
Prețurile la energia electrică vândută în piața pentru a doua zi tranzacționată ieri, duminică, cu livrare azi, ...