Bosch ar putea închide o uzină din Germania din cauza electrificării mașinilor
Agenția Bloomberg scrie, citând publicația germană Merkur, că grupul Robert Bosch ia în calcul închiderea unei uzine de lângă Munchen care produce componente pentru mașini convenționale.
Potrivit publicației menționate, un purtător de cuvânt al grupului german a explicat că tranziția industriei auto germane de la mașini cu motoare termice către cele electrice ar duce uzina la o „supracapacitate considerabilă și necesitatea de a face ajustări”.
De asemenea, citând un document intern al Bosch, jurnaliștii de la Merkur scriu că produsele uzinei, precum pompe de combustibil și componente ale sistemului de injecție, vor fi tot mai puțin căutate de producătorii de mașini fiind astfel grav afectată competitivitatea.
Acesta este doar unul dintre semnele care indică schimbarea importantă prin care va trece industria auto odată cu electrificarea accelerată a vehiculelor. Doar în Germania, cea mai puternică economie a Europei, sunt estimate vânzări de circa 14 milioane de vehicule electrice și hibride până în 2030.
Cu doar câteva zile în urmă, Comisia Europeană a dezvăluit noi obiective menite să reducă impactul asupra mediului. Așa cum ați aflat deja de la Economica.net, aceste obiective sunt mult mai stricte decât cele anterioare și vor genera o accelerare a tranziției către vehicule electrice. Oficialii de la Bruxelles își propun ca ca emisiile provenite de la autoturismele noi să scadă cu 55% din 2030 și până la zero începând cu 2035. Ei estimează că astfel, în 2050, Uniunea Europeană va atinge neutralitatea din punct de vedere al emisiilor de gaze cu efect de seră.
Un raport al companiei de consultanță JATO Dynamics arată că în primul trimestru din 2021 vânzările mondiale de mașini 100% electrice au crescut cu 142% până la 750.000 de unități.
Conform JATO Dynamics, care iau în calcul 45 de mari piețe din întreaga lume, vânzările de mașini 100% electrice au atins în primul trimestru al acestui an 727.000 de unități, compania estimând că, în total, piața mondială de astfel de vehicule a atins 750.000 de unități.
Această creștere cu 142% a înmatriculărilor de mașini electrice (BEV) ajută multe mărci care au în portofoliu astfel de vehicule să compenseze declinul înregistrat pe piața mașinilor convenționale cu motoare cu ardere internă unde impactul pandemiei are încă efecte.
Analiștii JATO notează și că majorarea pieței din primul trimestru a dus la o dublare a vânzărilor față de perioada similară din 2019, anul care a precedat pandemia.