Bosch va mai băga încă 250 de milioane de euro în creșterea producției de semicondutori
Anterior, la unitatea din Reutlingen fuseseră alocaţi 50 de milioane de euro din totalul de 400 de milioane de euro pe care compania i-a pus deoparte anul trecut pentru cheltuielile necesare cu producţia de cipuri în 2022, la fabricile din Reutlingen, Dresda şi la facilitatea de testare din Penang, Malaysia.
Cea mai mare parte a bugetului a fost alocată pentru extinderea fabricii de plăcuţe semiconductoare de 300 de milimetri din Dresda, inaugurată în iunie.
Capacitatea suplimentară de producţie de la Reutlingen va intra în funcţiune în 2025, a informat într-un comunicat Bosch.
„Cererea de cipuri continuă să crească cu o viteză ameţitoare. Având în vedere situaţia actuală, ne extindem sistematic producţia de semiconductori, astfel încât să putem oferi clienţilor noştri cea mai bună susţinere posibilă”, a declarat recent Volkmar Denner, preşedintele Consiliului de Administraţie al Robert Bosch GmbH.
Producătorii de automobile din întreaga lume sunt afectaţi de un deficit de semiconductori, ceea ce a dus la scăderea vânzărilor pe plan global.