Bosnia: Un poliţist ucis, alţi doi răniţi, într-un atac islamist în estul ţării – oficial

Un poliţist a fost ucis de gloanţe şi doi dintre colegii săi au fost răniţi la Zvornik, în estul Bosniei, când un individ a deschis focul într-un comisariat de poliţie strigând 'Allah akbar', au informat autorităţile sârbe locale, denunţând un 'act terorist', transmite AFP.
Economica.net - mar, 28 apr. 2015, 09:29

‘O persoană înarmată a intrat în jurul orei 19.00 (17.00 GMT) în comisariatul de poliţie din Zvornik. În timp ce striga Allah akbar, agresorul a împuşcat un poliţist şi a rănit alţi doi’, a declarat presei o purtătoare de cuvânt a poliţiei, Aleksandra Simojlovic.

Atacatorul a fost ucis ulterior într-un schimb de focuri cu forţele de ordine, potrivit aceleaşi surse.

Oraşul Zvornik se află în entitatea sârbilor bosniaci, Republika Srpska, al cărui preşedinte, Milorad Dodik, a denunţat imediat un ‘atac terorist’, scrie Agerpres.

‘Este evident că există o motivaţie confesională şi teroristă în spatele acestui atac terorist (…) Cu siguranţă, nu este vorba despre un act izolat’, a declarat Milorad Dodik la postul public de televiziune RTRS.

O mişcare islamistă este prezentă în Bosnia, ţară în vestul Peninsulei Balcanice cu 3,8 milioane de locuitori, dintre care aproximativ 40% sunt musulmani, în mare majoritate moderaţi, care trăiesc alături de sârbi, care sunt creştin ortodocşi, şi de croaţi, care sunt romano-catolici.

Potrivit estimărilor serviciilor de informaţii de la Sarajevo publicate de presa locală, circa 150 de bosniaci luptă în prezent în rândul grupărilor jihadiste din Irak şi din Siria, iar vreo 20 au fost ucişi. Alţi 50 de jihadişti au revenit în Bosnia, mai scrie AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Pensiile speciale, printre motivele suspendării plăților prin PNRR. Ciolacu spune că Guvernul are 2-3 variante de remediere
Pensiile speciale, printre motivele suspendării plăților prin PNRR. Ciolacu spune că Guvernul are 2-3 variante de remediere
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, la Antena 3, că Guvernul are două sau trei variante prin care poate remedia problema cheltuielilor cu pensiile speciale, cheltuieli care au determinat Comisia......
Premierul canadian Mark Carney spune că impunerea de taxe vamale de către SUA e un atac direct la lucrătorii canadieni
Premierul canadian Mark Carney spune că impunerea de taxe vamale de către SUA e un atac direct la lucrătorii canadieni
Decizia Statelor Unite de a impune taxe vamale de 25% la importurile de mașini este un atac direct împotriva lucrătorilor ...
UE regretă decizia SUA de a impune taxe vamale de 25% asupra importurilor sale de mașini
UE regretă decizia SUA de a impune taxe vamale de 25% asupra importurilor sale de mașini
UE regretă profund decizia SUA de a impune taxe vamale de 25% la importurile sale de mașini, a declarat miercuri seara ...
Ciolacu spune că miniștrii vor prezenta măsurile privind comasările de agenții din subordine
Ciolacu spune că miniștrii vor prezenta măsurile privind comasările de agenții din subordine
Fiecare ministru va prezenta în perioada următoare măsurile privind comasările de agenții din subordine, a anunțat ...