Boştină obţine suspendarea unei hotărâri a UNEJ care afectează firmele aflate în executare

18 09. 2012
proces-tribunal-verdict_52645800

Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România (UNEJ) a adoptat o serie de hotărâri prin care:

  • se interzice membrilor UNEJ să încheie contracte, convenţii, protocoale sau orice alte înscrisuri cu privire la executarea silită şi în legătură cu aceasta, cu excepţia celor prevăzute de lege;
  • se stipulează obligaţia membrilor UNEJ „să aibă evidenţiat şi încasat cel puţin onorariul minim, prevăzut de legislaţia în vigoare, în fiecare dosar execuţional, la data declanşării procedurii execuţionale”.

Ulterior, UNEJ a modificat statutul, publicat în Monitorul Oficial partea I nr. 385 din 30 mai 2012, care prevede aceleaşi interdicţii şi obligaţii la articolul 54 literele j) şi l).

Sesizând impactul economic negativ pe care îl au deja (hotărârea şi modificare de statut) asupra creanţelor din portofoliul instituţiilor bancare, societăţi de leasing, de telefonie (şi nu numai), aflate în diverse stadii de executare, Boştină şi Asociaţii a atacat în contencios administrativ hotărârea UNEJ, precum şi dispoziţiile articolului 54 literele j) şi l) din statutul UNEJ, solicitând UNEJ revocarea hotărârii şi a articolelor din statut, iar Curţii de Apel Bucureşti – suspendarea hotărârii şi articolelor din statut.

Verdict

Curtea de Apel Bucureşti a dispus suspendarea dispoziţiilor hotărârii nr. 2 adoptate de către UNEJ la 19 mai 2012 şi a dispoziţiilor art. 54 literele j) şi l) din statutul UNEJ, astfel cum au fost modificate prin hotărârea nr. 2/19 mai 2012, până la pronunţarea instanţei de fond.

„A fost iniţiativa noastră să atacăm această hotărâre, venind astfel în întâmpinarea interesului clienţilor noştri, clienţi care ne-au mandatat cu activitatea de management şi monitorizare la nivel naţional a activităţilor de executare a portofoliilor de creanţe. Hotărârea şi transpunerea ei în statutul UNEJ au avut un impact negativ evident în condiţiile în care, pur şi simplu, executorii judecătoreşti, ameninţaţi cu controale şi sancţiuni disciplinare de catre UNEJ, refuză primirea dosarelor, încheierea contractelor de executare prin care instituţiile financiare aveau posibilitatea negocierii limitelor onorariilor. Suntem fericiţi să anunţăm clienţii noştri că demersul nostru juridic a fost încununat de succes şi a fost restabilită starea de normalitate şi legalitate în domeniul executărilor silite”, spune Andrei Şarban, avocat senior în cadrul firmei Boştină şi Asociaţii.

Este important de menţionat că acesta este doar primul pas al demersului nostru. Vom continua, în primul rând, să apărăm senţinta obţinută şi, mai apoi, în funcţie şi de reacţia UNEJ, vom solicita instanţei anularea hotărârii UNEJ şi a dispoziţiilor din statutul UNEJ suspendate, a adăugat Andrei Şarban.