Boştină şi Asociaţii suspendă o hotărâre a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești

Economica.net
18 09. 2012
proces_1_87108700_25112300

Curtea de Apel Bucureşti a dispus suspendarea dispoziţiilor Hotărârii nr. 2 adoptată de către UNEJ la data de 19 mai 2012 şi a dispoziţiilor art. 54 literele j) şi l) din Statutul UNEJ, astfel cum au fost modificate prin Hotărârea nr. 2/19.05.2012, până la pronunţarea instanţei de fond.

Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România (UNEJ) a adoptat o serie de Hotărâri prin care:
Se interzice membrilor UNEJ să încheie contracte, convenţii, protocoale sau orice alte înscrisuri cu privire la executarea silită şi în legătură cu aceasta cu excepţia celor prevăzute de lege;
Se stipulează obligaţia membrilor UNEJ „să aibă evidenţiat şi încasat cel puţin onorariul minim, prevăzut de legislaţia în vigoare, în fiecare dosar execuţional, la data declanşării procedurii execuţionale”.

Ulterior, UNEJ a modificat Statutul, publicat în Monitorul Oficial partea I nr. 385 din 30 Mai 2012 care, la art. 54 j şi l, prevede aceleaşi interdicţii şi obligaţii.

Sesizând impactul economic negativ pe care atât Hotărârea cât şi modificarea de Statut o au deja asupra creanţelor din portofoliul instituţiilor bancare, societăţi de leasing, de telefonie etc. aflate în diverse stadii de executare, Boştină şi Asociaţii a atacat în contencios administrativ Hotărârea UNEJ precum şi dispoziţiile art 54 lit l şi j din Statutul UNEJ, solicitând UNEJ revocarea Hotărârii şi a articolelor din Statut şi Curţii de Apel Bucureşti suspendarea Hotărârii şi articolelor din Statut.

„A fost iniţiativa noastră să atacăm această hotărâre venind astfel în întâmpinarea interesului clienţilor noştri, clienţi care ne-au mandatat cu activitatea de management şi monitorizare la nivel naţional a activităţilor de executare a portofoliilor de creanţe. Hotărârea şi transpunerea ei în Statutul UNEJ au avut un impact negativ evident în condiţiile în care, pur şi simplu, executorii judecătoreşti, ameninţaţi cu controale şi sancţiuni disciplinare de catre UNEJ, refuză primirea dosarelor, încheierea contractelor de executare prin care instituţiile financiare aveau posibilitatea negocierii limitelor onorariilor. Suntem fericiţi să anunţăm clienţii noştri că demersul nostru juridic a fost încununat de success şi a fost restabilită starea de normalitate şi legalitate în domeniul executărilor silite.” spune Andrei Şarban, avocat senior în cadrul Boştină şi Asociaţii.

„Este important de menţionat că acesta este doar primul pas al demersului nostru. Vom continua, în primul rând, să apărăm senţinta obţinută şi, mai apoi, în funcţie şi de reacţia UNEJ, vom solicita instanţei anularea Hotărârii UNEJ şi a dispoziţiilor din Statutul UNEJ suspendate.” mai spune Andrei Şarban.”