Boza, CE Oltenia: Pentru acest an pregătim investiţii de 590 mil. lei şi demarăm un program de decarbonizare de aproape 1 mld. lei până în 2025
„La noi nu sunt probleme cu stocurile de cărbune, avem peste valorile stabilite prin Hotărâre de Guvern. Avem 890.000 tone de cărbune în stocurile CEO, din care în termocentrale 690.000 tone, iar restul în cariere”, a declarat, pentru News.ro, Sorin Boza.
Acesta a vorbit şi de planurile de investiţii ale producătorului de energie.
„Pentru 2020, programul de investiţii se ridică la 590 milioane lei, din surse proprii. Iar pe lângă acesta, vom începe un program de decarbonizare, conform hotărârii Comisiei Europene. Este un program care se va implementa până în anul 2025 şi care, la o primă estimare, va ajunge la 1 miliard de euro. Acest program de decarbonizare este un program decis de Comisia Europeană, de reducere a emisiilor de CO2. Va fi suportat din trei surse de finanţare, din Fondul de Modernizare, din Planul Naţional de investiţii, iar o parte din surse proprii”, a precizat Sorin Boza.
Reprezentantul producătorului de energie spune că până în 2025, CEO îşi propune să rezolve problema emisiilor de dioxid de carbon.
„Azi, CEO respectă toate regulile de mediu impuse de Uniunea Europeană”, adaugă el.
CE Oltenia are circa 13.000 de angajaţi.
Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri deţine 77,15% din acţiunile companiei, în timp ce Fondul Proprietatea controlează 21,55% din acţiuni. Restul acţiunilor aparţin Electrocentrale Grup (0,84%) şi Societăţii pentru Închiderea – Conservarea Minelor.