BP: cererea globală de energie a crescut anemic pentru al treilea an consecutiv
Conform acestui raport, cererea mondială de energie a urcat cu 1% în 2016, un ritm de creştere similar cu cel înregistrat în precedenţii doi ani dar sub media de 1,8% înregistrată în ultimii 10 ani.
‘Este al treilea an în care vedem o creştere slabă a cererii mondiale de energie…Noua normalitate este că toată această creştere se datorează economiilor în curs de dezvoltare, în special Chinei şi Indiei’, a declarat economistul şef al BP, Spencer Dale.
Ponderea cărbunelui în mixul energetic mondial s-a redus la 28%, cel mai scăzut nivel de după 2004, în timp ce producţia de cărbune, cel mai poluant combustibil fosil, a scăzut cu 6,2%, cel mai mare declin anual înregistrat vreodată.
Potrivit BP, consumul mondial de cărbune a scăzut cu 1,7% anul trecut, comparativ cu o creştere medie de 1,9% înregistrată în perioada 2005-2015. Consumul de cărbune a scăzut pe fiecare continent, cu excepţia Africii. China, ţara responsabilă pentru aproximativ jumătate din cărbunele ars la nivel global, a utilizat cu 1,6% mai puţin cărbune decât în 2015, comparativ cu o creştere medie anuală de 2,7% în precedenţii 11 ani.
De asemenea, lumea a consumat anul trecut cu 1,6% mai mult petrol, în condiţiile în care producţia mondială a crescut cu o jumătate de procent, sau 400.000 de barili pe zi, cel mai scăzut avans înregistrat după 2009, după ce companiile petroliere şi-a redus cheltuielile.
În schimb, energiile regenerabile au înregistrat, din nou, cel mai puternic ritm de creştere, 12%. Deşi reprezintă doar 4% din energia primară mondială, energiile regenerabile au fost responsabile pentru o treime din creşterea totală a cererii de energie.
Ca urmare a creşterii anemice a cererii mondiale de energie şi a tranziţiei la sursele regenerabile, emisiile globale de carbon au crescut, pentru al treilea an la rând, doar cu 0,1%.