BP reunite ale Parlamentului aprobă constituirea Comisiei speciale privind Roşia Montană

Birourile Permanente reunite ale Parlamentului au aprobat, marţi, constituirea Comisiei speciale privind proiectul de lege care reglementează inclusiv exploatarea de la Roşia Montană, cu 21 de membri, decizia finală urmând să fie luată în plen.
Economica.net - mar, 17 sept. 2013, 12:29
BP reunite ale Parlamentului aprobă constituirea Comisiei speciale privind Roşia Montană

Anunţul a fost făcut de senatorul PSD Cristian Dumitrescu.

Propunerea de înfiinţare a Comisiei speciale privind Roşia Montană ar urma să fie aprobată marţi în plenul reunit.

Vicepreşedintele Senatului a aprecizat că acest for va fi constituit din 21 de membri, care vor fi propuşi pe algoritmul politic parlamentar. El a precizat că la nivelul Birourilor Reunite au fost două voturi împotriva propunerii de constituire a Comisiei speciale şi două abţineri.

Dumitrescu a menţionat că până la 1 octombrie se vor depune amendamente la Comisia specială privind Roşia Montană din partea senatorilor şi deputaţilor, iar până la 20 octombrie urmează să fie elaborat un raport asupra proiectului de lege propus de Guvern.

El a mai menţionat că în 21 octombrie raportul Comisiei speciale urmează să intre în dezbaterea Senatului, iar până la 1 noiembrie să fie votat în plenul acestei Camere.

Dumitrescu a susţinut că raportul comisiei speciale va fi transmis comisiilor parlamentare de fond, care ar urma să poată opera modificări asupra raportului.

Vicepreşedintele Senatului a mai susţinut că actuala procedură parlamentară în cazul proiectului de lege privind Roşia Montană va fi suspendată până la redactarea raportului Comisiei speciale.

Dumitrescu a susţinut că este posibilă „deplasarea Comisiei” speciale la Roşia Montană, existând posibilitatea unor audieri.

Potrivit proiectului de hotărâre privind Comisia specială, obiectul acesteia este de a examina proiectul de lege şi amendamentele depuse de Guvern, de deputaţi şi de senatori. Al doilea punct precizat în proiect vizează „întocmirea raportului în vederea dezbaterii şi adoptării proiectului de lege în plenul fiecărei Camere a Parlamentului”.

De asemenea, lucrările Comisiei speciale sunt publice, cu excepţia cazurilor în care, prin votul majorităţii membrilor acesteia, se decide altfel.

„Pentru clarificarea unor împrejurări sau stări de fapt la care se referă proiectul (de lege al Guvernului, n.r.), comisia poate să efectueze deplasări la faţa locului, unde îşi poate extinde activitatea de informare asupra obiectivelor şi scopului proiectului de lege”, mai prevede documentul de înfiinţare a Comisiei speciale.

Plenul celor două Camere urmează să decidă marţi după amiază asupra înfiinţării Comisiei speciale privind Roşia Montană.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, anunță că la Praid se lucrează în ritm alert iar până la începutul lunii iulie pârâul Corund, care a inudat mina, va fi deviat
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, anunță că la Praid se lucrează în ritm alert iar până la începutul lunii iulie ...
Ministrul interimar al Economiei, Bogdan Ivan, a declarat, miercuri, că în zona Praid se lucrează în două schimburi pentru a păstra termenul de început al lunii iulie în care întregul curs......
Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal: Pieţele financiare nu au răbdare cu România. Lipsa de realism, de neînţelegere a situaţiei în care ne aflăm este cutremurătoare
Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal: Pieţele financiare nu au răbdare cu România. Lipsa de realism, de neînţelegere ...
Pieţele financiare nu au răbdare cu România iar lipsa de realism şi neînţelegerea situaţiei în care ne aflăm este ...
Guvernul ungar consideră că în mod clar a fost vorba de neglijență umană în producerea dezastrului de la Salina Praid
Guvernul ungar consideră că în mod clar a fost vorba de neglijență umană în producerea dezastrului de la Salina Praid
Neglijenţa umană se află "în mod clar" la originea dezastrului de la salina Praid din România, a declarat Gergely Gulyas, ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Primele grinzi pe cea mai complexă structură
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Primele grinzi pe cea mai complexă structură
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a transmis miercuri imagini cu primele grinzi pe cea mai complexă ...