BP va plăti 4,5 mld. dolari Statelor Unite în urma scurgerii de petrol din 2010

Economica.net
30 01. 2013
bplogo_28168300

Acest acord prevede în schimb abandonarea anchetei penale federale americane împotriva grupului, care trebuie, cu toate acestea, să apară din nou la 25 februarie în faţa unui tribunal din New Orleans pentru un proces civil care l-ar putea costa până la 18 miliarde de dolari în plus dacă este găsit vinovat pentru neglijenţă.

Explozia de la 20 aprilie 2010 de la platforma Deepwater Horizon, aflată la 80 de kilometri în largul New Orleans în sudul Statelor Unite, s-a soldat cu 11 morţi şi a răspândit sute de milioane de litri de ţiţei în golful Mexic, până la închiderea puţurilor patru luni mai tărziu.

BP a încheiat deja un acord amiabil de 7,8 miliarde de dolari cu victimele devărsării de petrol.

În cadrul audierii de marţi de la New Orleans, vicepreşedintele BP America Luke Keller şi-a cerut scuze în faţa familiilor victimelor accidentului, conform unui comunicat al grupului.

„Acordul nostru de a pleda vinovaţi o arată clar, BP înţelege şi recunoaşte rolul său în această tragedie”, a declarat acesta. „BP regretă de asemenea toate daunele cauzate mediului din cauza deversării”, a continuat acesta.

În noiembrie, grupul a pledat vinovat pentru cele 11 capete de acuzare de omucidere din culpă, două acuzaţii de încălcare a legilor de protecţie a mediului şi o acuzaţie de obstrucţionare a Congresului.

Grupul şi-a semnalat deja intenţia de a solicita daune de la proprietarul platformei, grupul elveţian Transocean – care s-a angajat să plătească 1.4 miliarde de dolari în cadrul unei alte proceduri de asumare a vinovăţiei – şi subcontractantului său, Halliburton, care a realizat cofrajul de ciment al platformei.