BPN al PDL a decis depunerea de către grupurile parlamentare a unei moţiuni pe tema Oltchim

BPN al PDL a decis, luni, ca grupurile parlamentare ale partidului să depună o moţiune simplă pe tema Oltchim, solicitând demisia miniştrilor Daniel Chiţoiu şi Varujan Vosganian, a anunţat preşedintele PDL, Vasile Blaga.
Economica.net - mie, 20 feb. 2013, 15:28
BPN al PDL a decis depunerea de către grupurile parlamentare a unei moţiuni pe tema Oltchim

„BPN al PDL a decis depunerea de către grupurile parlamentare a unei moţiuni pe tema Oltchim. Cerem demisia miniştrilor Chiţoiu şi Vosganian”, a precizat Blaga.

El a susţinut că de opt luni guvernul USL „îşi bate joc” de combinatul Oltchim, că Guvernul Ponta I a modificat caietul de sarcini, care se referea la privatizarea Oltchim cu investitor strategic şi s-a ajuns la „bălăcăreala Oltchim cu prim-solişti Ponta şi Diaconescu”.

Vasile Blaga a anunţat că PDL va depune, luni, în Parlament, şi proiectul de modificare a Legii Statutului deputaţilor şi senatorilor, în care solicită schimbarea art. 21 privind imunitatea aleşilor, termene precise în procedurile parlamentare în cazul reţinerii, arestării şi percheziţiei aleşilor.

Proiectul menţionează totodată ca în cazul în care este dovedită incompatibilitatea unui parlamentar de către ultima instanţă acesta să-şi piardă mandatul.

La rândul său, Dan Diaconescu a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă organizată la grupul PPDD din Senat, că o moţiune simplă privind situaţia Oltchim va fi depusă la Parlament, probabil în cursul săptămânii viitoare, la care „vor colabora reprezentanţi ai PPDD cu ceilalţi reprezentanţi ai opoziţiei, ai PDL în mod special”.

„În cazul USL sunt deja voci care au spus că vor susţine proiectul noastru şi ne aşteptăm ca şi în cazul moţiunii simple să fie mai multe voturi decât cele de la PDL şi PPDD. Ne aşteptăm la o colaborare din partea UDMR şi la o colaborare a unor parlamentari liberali şi, desigur, a unor parlamentari PSD”, a mai spus Diaconescu.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Drum Expres DEx4 Tureni: Progresul fizic a ajuns la 95%. Când va fi dat în trafic
VIDEO Drum Expres DEx4 Tureni: Progresul fizic a ajuns la 95%. Când va fi dat în trafic
Luna viitoare va fi dat în trafic Drumul Expres Turda - Tureni (DEx4), care face legătura între Autostrada Transilvania A3 și DN1, potrivit ministrului interimar al Transporturilor Sorin......
Sporurile „aberante” vor fi eliminate. Plafonări de salarii şi reduceri de personal la ASF, ANCOM. Poliţia locală va fi redimensionată – program de guvernare
Sporurile „aberante” vor fi eliminate. Plafonări de salarii şi reduceri de personal la ASF, ANCOM. Poliţia ...
Vor fi eliminate consiliile de administrație supradimensionate din companiile de stat, vor fi reduse drastic posturile politizate ...
Iranul intenționează să suspende legăturile cu AIEA
Iranul intenționează să suspende legăturile cu AIEA
O propunere legislativă pentru suspendarea cooperării Iranului cu agenția de supraveghere nucleară a ONU (AIEA) este ...
Ghișeu universal, centralizarea activităților de front-office și divizie de cargo aerian pentru Poșta Română, măsuri din programul de guvernare
Ghișeu universal, centralizarea activităților de front-office și divizie de cargo aerian pentru Poșta Română, măsuri ...
Programul de guvernare propus de Ilie Bolojan include o serie de măsuri ambițioase pentru transformarea Poștei Române ...