Brad Pitt renunţă la fumat de dragul copiilor
Potrivit presei internaţionale, actorul american s-a simţit extrem de vinovat, după ce două dintre fiicele sale, Zahara şi Shiloh, l-au surprins în timp ce fuma o ţigară în grădina reşedinţei pe care cei doi soţi au închiriat-o la Budapesta.
Brad Pitt a mai apelat şi în trecut la şedinţe de hipnoterapie şi acadele cu nicotină şi mentă pentru a scăpa de acest viciu dar nu a reuşit.
Recent, starul american a spus că a pus întotdeauna interesele copiilor şi familiei sale pe primul loc: „Suntem o familie normală – o mamă, un tată şi copiii care devin uneori neascultători. Copiii sunt extraordinari şi spun cele mai amuzante lucruri pe care le-am auzit vreodată. Însă cel mai important lucru pentru noi, părinţii, este să ne asigurăm că ne facem timp pentru ei, să ne petrecem timpul împreună cu ei toţi, dar şi individual, cu fiecare dintre ei, pentru că este responsabilitatea noastră să îi educăm şi să-i ajutăm să îşi formeze personalitatea”.
Angelina Jolie şi Brad Pitt au împreună şase copii, trei adoptaţi – Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam – şi trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.
Aceştia sunt împreună din 2004, când s-au cunoscut pe platourile de filmare ale peliculei „Mr. and Mrs. Smith”. Brad Pitt a divorţat de Jennifer Aniston în 2005, după patru ani şi jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie.