Brădean, denunţat de Vulpescu, după ce a încercat să îi dea mită până la un milion de euro

Eugen Brădean, directorul de trading la Hidroelectrica, l-a abordat pe holurile instituţiei pe Remus Vulpescu, căruia i-a spus că poate primi între 500.000 şi un milion de euro de la nişte "parteneri", pentru a sprijini acordarea de contracte de vânzare a energiei electrice unei firme, potrivit DNA.
Economica.net - joi, 24 oct. 2013, 15:20
Brădean, denunţat de Vulpescu, după ce a încercat să îi dea mită până la un milion de euro

Tribunalul Bucureşti a decis, joi, arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, şi a lui Ioan Mihăilă, fost membru în Consiliul de Supraveghere al companiei şi consilier al ministrului Constantin Niţă, în dosarul de mită privind vânzarea de energie.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au arătat, în referatul în care au propus arestarea celor doi, că Remus Vulpescu a fost din 20 iunie 2012 până în 29 mai 2013 administrator special al Hidroelectrica, în perioada în care compania s-a aflat în insolvenţă, iar avocatul Remus Borza, prin intermediul firmei sale Euro Insol, a avut fost administrator judiciar.

După închiderea procedurii de insolvenţă dispusă de Tribunalul Bucureşti, Remus Vulpescu a fost numit, prin hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor Hidroelectrica, în funcţia de executor al Consiliului de Supraveghere al companiei.

Potrivit Actului Constitutiv al companiei Hidroelectrica, puterea de decizie este repartizată între AGA, Consiliul de Supraveghere şi Directorat. Toate contractele de vânzare a energiei electrice peste cantitatea totală contractată de 500 Giga Watti Oră (Ghw) trebuie aprobate în Consiliul de Supraveghere din care face parte şi Vulpescu, iar acesta sunt supuse anterior avizării Directoratului, au precizat procurorii.

Anchetatorii notează că documentul citat în 14 august s-au produs modificări în componenţa Consiliului de Supraveghere, respectiv Ştefan Bucătaru şi Florin Marin au fost înlocuiţi de Gabriela Sandu şi Elena Popescu. La scurt timp după au fost operate modificări şi în structura Directoratului, fiind numiţi ca membri Eugen Brădean, Agliceru Ovidiu şi Teleanu Mihai. Mihai Viorelian Stănculescu (preşedinte) şi Ioan Mihăilă ocupau deja aceste funcţii în Directorat.

În cel puţin trei şedinţe ale Consiliului de Supraveghere, atât Remus Vulpescu cât şi alţi membri au reclamat Directoratului (invitat la dezbateri) că Hidroelectrica nu mai este prezentă pe piaţa de energie (OPCOM) cu oferte de vânzare noi, aferente anului 2014. S-a cerut în acest sens şi întocmirea de către Directorat a unei strategii de comercializare a producţiei, care să fie supusă aprobării în Consiliul de Supraveghere.

„În acest context, la data de 8 octombrie, în sediul Hidroelectrica, numitul Vulpescu Dumitru-Remus a fost abordat de inculpatul Brădean Eugen, membru în cadrul Directoratului Hidroelectrica, care i-a propus ca în schimbul sumei de 500.000 – 1.000.000 de Euro, să fie de acord ca Hidroelectrica să încheie trei contracte bilaterale, fiecare pe o perioadă de patru ani, cu o societate comercială, în scopul furnizării cantităţilor de 200 MWh/h bandă, 50 MWh/h bandă, 50 MWh bandă, adică în total 10,5 TWh (10.500 GWh)”, au scris procurorii în referatul prin care au cerut arestarea lui Brădean şi Mihăilă.

Anchetatorii au precizat că Vulpescu a arătat că Brădean i-a propus suma cu titlu de mită, deoarece, „chiar fără votul său, alţi patru sau mai mulţi membri ai Consiliului de Supraveghere ar fi putut din punct de vedere tehnic să adopte o hotărâre favorabilă, însă aceasta ar fi fost improbabilă în cazul în care el ar fi manifestat o opoziţie fermă şi făţişă, fiind cunoscut că asemenea contracte bilaterale au fost în trecut principala cauză a intrării în insolvenţă a Hidroelectrica”.

„În cadrul aceleiaşi discuţii, numitul Vulpescu Dumitru-Remus l-a întrebat pe inculpatul Brădean Eugen la ce preţ ar urma să fie încheiate contractele, iar acesta i-a răspuns că «la un preţ peste preţul de cost». Raportându-se la afirmaţiile inculpatului Brădean Eugen, numitul Vulpescu Dumitru-Remus a estimat că se urmăreşte producerea unui prejudiciu în dauna Hidroelectrica de aproximativ 300.000.000 – 400.000.000 de lei, sumă de bani rezultată în urma diferenţei de preţ între 175 lei/MWh preţ mediu de piaţă şi 135 lei/MWh cost mediu de producţie, aplicată la cantitatea de 10.500.000 MWh = 10,5 TWh”, se mai arată în referatul anchetatorilor.

Remus Vulpescu l-a întrebat pe Brădean despre modalitatea în care urmează să îi fie dată suma de bani menţionată de acesta, iar răspunsul a fost că banii vor intra într-un cont offshore sau poate fi oricare altă modalitate agreată de Vulpescu, au mai notat anchetatorii în documentul citat

În 9 octombrie, Brădean l-a abordat din nou pe Vulpescu, spunându-i că „partenerii” care sunt interesaţi să încheie contractele bilaterale cu Hidroelectrica ar dori să publice pe OPCOM o cerere de cumpărare, aşa cum s-a discutat anterior, şi că „ar trebui să se răspundă cu o ofertă de vânzare în condiţiile cerute”, potrivit procurorilor.

Vulpescu i-a spus atunci lui Brădean că ar fi prea devreme pentru formularea unui răspuns cert, întrucât „nu au apucat să stabilească toate detaliile”. Brădean l-a întrebat când vor discuta, în detaliu, toate amănuntele pentru a nu pierde timp, iar Vulpescu i-a răspuns că îl va pune în legătură cu o persoană care îi va da toate detaliile, au mai arătat procurorii.

„În data de 10.10.2013, la ora 20:48, denunţătorul Vulpescu Dumitru-Remus l-a apelat pe Brădean Eugen iar pentru că nu a răspuns, i-a transmis prin SMS o cerere de a fi apelat de către acesta, la ora 21:06. Inculpatul Brădean Eugen l-a apelat la 21:36, convenind că se vor întâlni vineri, 11.10.2013, după-amiază la sediul Hidroelectrica sau în apropiere, la restaurantul Osteria Gioia. Cu ocazia întâlnirii din data de 11 octombrie, întâlnire ce a avut loc în intervalul orar 15:25 -16:40, în incinta restaurantului Barbizon din complexul World Trade Center – Pullman, inculpatul Brădean Eugen i-a reiterat numitului Vulpescu Dumitru Remus oferta de 700.000 – 800.000 de euro în schimbul facilitării încheierii de către Hidroelectrica a unor contracte bilaterlae de vânzare a energiei electrice, pe termen lung”, se mai arată în documentul citat.

Procurorii au precizat că Brădean a precizat că este vorba de societatea Energon Power & Gas din Cluj şi că ar mai exista alte trei-petru persoane ce urmează să primească bani, fără a dezvălui identitatea acestora şi suma pentru fiecare.

În timpul discuţiei, Brădean, „pentru a întări seriozitatea ofertei făcute”, a acceptat remiterea către Vulpescu a unui avans de 20 la sută, respectiv aproximativ 200.000 de euro, fiind dispus să negocieze cu cei care ofereau această sumă un avans mai consistent de 35 la sută.

Procurorii notează că în continuare, în 17 octombrie, aceştia s-au întâlnit în sediul Hidroelectrica, ocazie cu care Brădean i-a spus lui Vulpescu că nu se află în posesia unui proiect al contractului ce urma a fi încheiat, urmând să îl contacteze atunci când va fi în măsură să facă acest lucru:

„Brădean Eugen: N-am. N-a ieşit nimic.

Vulpescu Dumitru Remus: Mă suni tu. Hai…”.

Ioan Mihăilă este acuzat de dare de mită, iar Eugen Brădean, de complicitate la luare de mită şi la dare de mită, în dosarul privind vânzarea de energie în valoare de aproape 263 milioane euro, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Mihăilă, consilierul ministrului Niţă şi membru în Consiliul de Supraveghere al Hidrolectrica, a fost eliberat din funcţii, iar Departamentul pentru Energie va propune demiterea lui Eugen Brădean din directoratul Hidroelectrica.

Directoratul Hidroelectrica a respins propunerea unui membru privind participarea companiei cu o ofertă pe bursa OPCOM pentru vânzarea de energie în valoare de aproape 263 milioane de euro, la cererea firmei Energon Power&Gas, considerând că încheierea contractului ar produce pierderi semnificative.

„În data de 22 octombrie 2013, directoratul Hidroelectrica, la solicitarea unuia dintre cei cinci membri, a luat în discuţie propunerea cu privire la avizarea participării Hidroelectrica cu o ofertă de vânzare, la cererea de cumpărare iniţiată pe bursa de energie OPCOM-PCCB de către Energon Power&Gas (ENG ON 003) pentru cantitatea de energie de 7.012.800 MWh, cu livrare în perioada 2014-2017, la preţul de 165 RON/MWh (inclusiv TG)”, se arată într-un comunicat transmis de Hidrolectrica.

Directoratul a respins propunerea cu 3 voturi „împotrivă”, o abţinere şi 1 vot „pentru”, fiind astfel consemnată o majoritate care a considerat că un asemenea contract nu poate fi incheiat, pentru ca ar genera pierderi semnificative pentru companie.

Comunicatul Hidroelctrica nu a menţionat votul dat de fiecare membru al directoratului. Din directoratul Hidroelectrica fac parte Mihail Stănculescu, Aurel Cocoş, Eugen Brădean, Mihai Teleanu şi Ovidiu Agliceru.

„Acest gen de contracte au generat în trecut pierderi importante pentru Hidroelectrica, fiind una dintre cauzele care au condus in anul 2012 la aparitia stării de insolvenţă. Având în vedere faptul că Hidroelectrica are o conducere în sistem dualist, Directorat şi Consiliu de Supraveghere, propunerea unui singur membru al Directoratului nu reprezintă punctul de vedere al companiei. Astfel de iniţiative individuale sunt dezavuate şi sunt considerate inacceptabile, în raport cu prevederile Planului de reorganizare aprobat la ieşirea din insolvenţă şi cu obiectivele stabilite de către actuala conducere a companiei”, se mai arată în comunicat.

Consiliul de Supraveghere al Hidrolectrica este format din Remus Borza, Ioan Mihăilă, Remus Vulpescu, Mihai Groşan, Oana Truţă, Elena Popescu şi Gabriela Sandu.

Te-ar mai putea interesa și
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță începerea fazei de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, create......
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
Anul trecut, 95% dintre gospodăriile aflate în oraşele mari din Uniunea Europeană aveau acces la internet, comparativ ...