Un nou pod peste Dunăre, la Brăila
‘Este venită de la Bucureşti firma care se ocupă de măsurătorile topo, geo, etc. pentru pod. Le-am dat avizul pentru lucrări şi au început deja măsurătorile. Vor sta în Brăila probabil încă o săptămână, până vor termina, pentru că este vorba de actualizarea studiului de fezabilitate respectiv. Ce se va întâmpla mai departe nu ştiu să, dar faptul că au primit această finanţare şi au venit să realizeze studiile respective este un semnal pozitiv. O să vedem când se va putea face pasul următor’, a declarat Simionescu.
Varianta revizuită a Master Planului General de Transport transmisă Comisiei Europene prevede realizarea unui drum care să lege Constanţa – Tulcea – Brăila şi a unui pod peste Dunăre, lucrare estimată la 1,142 miliarde de euro, cu începere în 2022 şi finalizare în 2024.