Brandul de ţară al Bulgariei ajunge la procuratură la două săptămâni după lansare

Procuratura bulgară va investiga un posibil conflict de interese în procesul de licitaţie pentru realizarea unui logo turistic pentru Bulgaria, iar rezultatul anchetei ar putea fi organizarea unei noi licitaţii şi un nou logo, potrivit publicaţiei Standart, preluată de Novinite.
Economica.net - lun, 04 feb. 2013, 17:23
Brandul de ţară al Bulgariei ajunge la procuratură la două săptămâni după lansare

Noul logo a fost prezentat oficial în urmă cu două săptămâni şi a atras critici puternice din partea artiştilor, designerilor şi populaţiei.

Licitaţia a fost organizată de echipa fostului ministru al Economiei, Energiei şi Turismului, Traicho Traikov. Anchetatorii bulgari vor investiga rolul consilierului lui Traikov pentru marketing şi publicitate, Alexandra Lang, în urma unor sesizări că aceasta s-ar fi aflat în conflict de interese, scrie cotidianul Standart.

Potrivit Standart, o investigaţie care vizează documentaţia pentru licitaţie a început deja, iar rezultatul final ar putea fi o nouă licitaţie şi un nou logo.

Lang a negat categoric acuzaţiile de conflict de interese, afirmând că a participat activ la crearea brandului împreună cu compania selectată în acest scop, fără să fie însă implicată prin nicio afacere proprie.

„Logoul este o mică parte a proiectului. Licitaţia nu a fost pentru logo, ci pentru crearea, implementarea şi poziţionarea unui nou brand integrat. Logoul este doar partea vizibilă a proiectului, care concurează pentru turişti la nivel global. Este legătura emoţională dintre afaceri şi clienţi. De obicei, orice inovaţie de acest fel este întâmpinată cu opoziţie şi este nevoie de mult curaj pentru a nu ceda”, a spus Lang.

Echipa responsabilă de proiect nu a făcut o treabă prea bună şi nu a reuşit să atragă designeri bulgari de top, a declarat Rumen Draganov, expert bulgar în turism, citat de Novinite.

Potrivit acestuia, problema legată de logo reflectă corupţia, iar licitaţia trebuie anulată. Detaliile logoului promovează doar proprietăţi private, precum terenuri de golf, dar nu şi locaţii naturale aflate în proprietatea statului.

Bulgaria a lansat în ianuarie un nou brand turistic, cu sloganul „Bulgaria-A Discovery to Share”, care va fi folosit oficial din luna septembrie.

Noul brand a fost dezvoltat printr-un proiect în cadrul Programului Operaţional de Dezvoltare Regională, în valoare de 1,4 milioane de leva (700.000 euro), şi descrie Bulgaria drept o destinaţie prietenoasă, fermecătoare şi încă nedescoperită.

În afara brandului turistic naţional şi a sloganului, au fost create alte 10 sub-branduri pentru diferite tipuri de turism, precum şi o strategie de branding pentru regiunile ţării. Totodată, a fost realizat un brand pilot pentru regiunea Tracia.

Folosirea logo-urilor şi a simbolurilor brandului va fi gratuită, după înregistrarea pe o platformă online care va fi deschisă în luna martie, accesibilă de pe site-ul Ministerului bulgar al Economiei, Energiei şi Turismului.

Potrivit ministerului, noul brand a fost dezvoltat după o analiză a percepţiei actuale a Bulgariei ca destinaţie turistică şi în comparaţie cu destinaţii concurente. Creatorii brandului au luat în considerare sondaje efectuate în 11 ţări din Europa şi Asia.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...