Braşovul şi-a amintit de revolta sa anticomunistă de acum 27 de ani

Revolta anticomunistă de la Braşov, din 15 noiembrie 1987, a fost marcată, sâmbătă, printr-un ceremonial religios şi militar la Troiţa din faţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă.
Economica.net - sâm, 15 nov. 2014, 17:09
Braşovul şi-a amintit de revolta sa anticomunistă de acum 27 de ani

Începând cu ora 15,30, a avut loc o slujbă religioasă la care au luat parte oficialităţile locale, prefectul şi primarul Braşovului, reprezentanţi ai Asociaţiei ’15 Noiembrie 1987′, ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic, Asociaţiei ‘Braşov Decembrie 1989’, ai partidelor politice.

Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic, Octav Bjoza, a mărturisit sentimentul său de respect şi apreciere faţă de cei care au avut curajul în urmă cu 27 de ani să iasă în stradă.

‘Ca român, spun că a meritat sacrificiul făcut atunci de muncitorii braşoveni care au demonstrat că mai există şi puţină demnitate în această ţară, şi, atunci când e vorba de salvarea demnităţii unui neam, poate că nici chiar jertfa supremă nu înseamnă prea mult. A fost un gest de mare curaj, prevestitor, care avea parcă să tragă un semnal de alarmă cu ceea ce avea să se întâmple în lumea comunistă europeană’, a spus acesta.

Primarul Braşovului, George Scripcaru, a adus un omagiu celor dispăruţi şi a apreciat că trebuie să existe recunoştinţă ‘în fiecare zi’ pentru cei care, pe 15 noiembrie 1987, au ieşit în stradă printr-un gest de mare curaj pentru acele vremuri.

‘(…) Celor care au ieşit atunci şi au protestat, iar acum sunt prezenţi aici, să le aducem recunoştinţa noastră, a braşovenilor, pentru că înainte de 1989, a fost momentul 15 noiembrie 1987- Braşov, iar astăzi suntem liberi şi trăim într-o ţară democratică. Gestul de recunoştinţă pentru aceşti oameni ar trebui făcut în fiecare zi, nu odată pe an’, a spus primarul.

Preşedintele Asociaţiei ’15 Noiembrie 1987 Braşov’, Florin Postolachi, a spus: ‘Ne întâlnim în fiecare an, în ziua de 15 noiembrie, pentru a ne aduce aminte de ei, pentru a-i comemora şi pentru a transmite un mesaj că încă mai suntem, că existăm şi vom fi mereu aici’.

Ceremonialul religios şi militar a fost precedat de ‘Crosul 15 Noiembrie’, ediţia a 25-a, la care au participat numeroase persoane, în mare parte tineri, şi care a fost organizat pe traseul Roman S.A-Calea Bucureşti-Bulevardul 15 Noiembrie-Prefectura Braşov, în lungime de 5 km, acelaşi cu cel parcurs în ziua de 15 noiembrie 1987 de muncitorii braşoveni.

Revolta anticomunistă de la Braşov din 15 Noiembrie 1987 a fost un eveniment politic major, care a anunţat prăbuşirea iminentă a comunismului în România. Revolta s-a declanşat la Întreprinderea de Autocamioane Steagul Roşu, printr-o grevă începută în data de 14 noiembrie noaptea, la schimbul trei şi continuată a doua zi dimineaţa cu un marş, până în centrul Braşovului, în faţa Comitetului Judeţean al Partidului Comunist Român. Refuzul autorităţilor comuniste de a dialoga cu demonstranţii a provocat luarea cu asalt a sediului judeţenei de partid de către mulţimea adunată în faţa acestuia. Portretul dictatorului Nicolae Ceauşescu a fost dat jos de pe frontispiciul clădirii şi incendiat. A urmat intervenţia brutală a trupelor speciale de securitate, arestările, torturile celor participanţi la marş.

După ce iniţial se anunţase pedeapsa capitală pentru muncitorii arestaţi, sub presiunea opiniei publice mondiale, comuniştii au revenit asupra hotărârii, deportând, în urma unui proces înscenat, 61 de muncitori, iar altor 27 de persoane din cele peste 300 arestate şi anchetate în sediile Miliţiei şi Securităţii din Braşov şi Bucureşti le-au fost schimbate locurile de muncă.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...