Brașovul a depășit Bucureștiul la prețul mediu al apartamentelor – Imobiliare.ro

Brașovul a depășit Bucureștiul la prețul apartmaentelor, potrivit portalului de anunțuri Imobiliare.ro.
Andrada Ghira - lun, 27 nov. 2023, 12:30
Brașovul a depășit Bucureștiul la prețul mediu al apartamentelor - Imobiliare.ro

București a fost depășit la prețuri doar pduj-Napoca, acolo unde sunt cele mai scumpe apartamente din țări. Deși prețurile la apartamente nu au înregistrat recent creșteri majore, în ultimii doi ani, dezvoltatorii, dar și proprietarii de apartamente vechi, au crescut prețurile cu 20% în ultimii doi ani. Astfel, Brașovul a ajuns să depășească Bucureștiul la capitolul prețuri, spun cei de la portalul Imobiliare.ro.

„Pe segmentul de vânzări prețurile proprietăților rezidențiale nu s-au apreciat semnificativ. În ritm anual, observăm un avans cu doar 1,5% la nivel național. Cluj-Napoca rămâne cel mai scump oraș din țară pentru cumpărători, cu un preț mediu de 2.500 euro/mp util. În cazul pieței rezidențiale din Brașov, proprietarii și dezvoltatorii au majorat prețurile solicitate pentru locuințele scoase la vânzare cu peste 20% în ultimii doi ani. Astfel, orașul a ajuns să depășească Bucureștiul în materie de prețuri”, se arată în comunicatul Imobiliare.ro.

În Cluj-Napoca prețurile la apartamente au crescut cu 23% în ultimii doi ani. Prețul mediu solicitat pentru locuințele listate la vânzare este de 2.500 euro/mp util, în condițiile unei cereri mai mari și a unei oferte tot mai reduse.

Orașul Brașov depășește Capitala și se poziționează pe al doilea loc în top, cu un preț la vânzare de 1.647 euro/mp util. Există, însă, zone unde media urcă până în jurul valorii de 1.800 euro/mp util. Apartamentele din București se vând, în schimb, cu 1.581 euro/mp util, deci sunt cu aproximativ 5% mai scumpe decât acum doi ani. Nu trebuie neglijată, însă, o caracteristică importantă a segmentului nou local, mai exact aceea că oferta de locuințe de tip mass-market este foarte generoasă în comparație cu celelalte categorii de proprietăți lansate în piață de către dezvoltatori.

Constanța și Timișoara ocupă următoarele poziții n clasament, după un avans cu 3%-4% în ultimele 12 luni. În cazul orașului Timișoara oferta a scăzut cu 35% în  același interval de timp, iar cererea a crescut simțitor. Acestea sunt urmate îndeaproape de Craiova unde proprietarii și dezvoltatorii solicită un preț mediu de 1.480 euro/mp util.

La nivelul orașului Iași apartamentele s-au scumpit în ultimii doi ani cu aproape 23% până la 1.416 euro/mp util. O altă majorare semnificativă, cu aproape 21%, s-a putut observa în același interval de timp în Oradea. În trimestrul al III-lea al acestui an, locuințele au fost  listate la vânzare pe plan local cu un preț mediu de 1.378 euro/mp util.

Galați și Ploiești ocupă următoarele locuri în clasamentul național, după majorări cu circa 8% înregistrate la nivelul prețurilor în ultimii doi ani. Proprietarii și dezvoltatorii solicită un preț de 1.128 euro/mp, respectiv de 1.076 euro/mp pentru apartamentele scoase la vânzare.

Cerere în creștere 

Interesul pentru achiziția, dar și pentru închirierea proprietăților rezidențiale este în creștere față de anul trecut. Aproximativ 154.700 de potențiali cumpărători și-au căutat viitoarea locuință pe Imobiliare.ro, primul și cel mai accesat portal imobiliar din România, doar în trimestrul al III-lea din 2023, înregistrându-se astfel un avans cu aproape 18% comparativ cu intervalul similar din 2022.

Cererea pe segmentul de închirieri a crescut, la rândul său, cu circa 13% la nivel național în ritm anual. Circa 110.800 de potențiali chiriași și–au căutat o casă sau un apartament pe Imobiliare.ro în trimestrul al III-lea.

 

Te-ar mai putea interesa și
Schimbările climatice afectează populațiile de crustacee cu coaja delicată din Galicia
Schimbările climatice afectează populațiile de crustacee cu coaja delicată din Galicia
Pe stâncile abrupte de pe coasta de nord-vest a Spaniei, pescarii îmbrăcaţi în combinezoane impermeabile evită valurile în timp ce culeg crustacee cu coaja delicată, o delicatesă de Crăciun......
Țara europeană membră NATO ce reintroduce armata obligatorie. E aproape de noi
Țara europeană membră NATO ce reintroduce armata obligatorie. E aproape de noi
Ministerul Apărării din Croaţia, ţară membră NATO din 2009, a anunţat marţi că va demara în ianuarie anul viitor ...
Un avion de pasageri s-a prăbușit în Kazahstan
Un avion de pasageri s-a prăbușit în Kazahstan
Un avion de pasageri s-a prăbuşit în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, au anunţat miercuri agenţiile de presă ...
Atac rus asupra Krivoi Rog, orașul natal al lui Zelinski. Un mort si 14 răniți
Atac rus asupra Krivoi Rog, orașul natal al lui Zelinski. Un mort si 14 răniți
Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 14 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui ...