BRD: 2014, creştere cu 2,4% a numărului de clienţi, cu 4% a creditelor şi scădere cu 3,6% a depozitelor
Conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti, BRD-GSG mizează în 2014 pe un număr de 2,333 milioane clienţi, faţă de 2,279 milioane în 2013. Creditele nete vor totaliza 28,9 miliarde lei, din care 16 miliarde lei pentru persoane fizice (minus 1,5%) şi 12,9 miliarde lei pentru persoane juridice (plus 11,8%), în timp ce depozitele sunt estimate la 34,8 miliarde lei, din care 18,1 miliarde lei ale persoanelor fizice (plus 7,5%) şi 16,8 miliarde lei persoane juridice (minus 13,3%).
Bugetul pentru 2014 preconizează o scădere anticipată a venitului net bancar din cauza diminuării veniturilor nete din dobânzi şi o creştere a cheltuielilor inferioară inflaţiei. Totodată, se are în vedere o ameliorare semnificativă a costului net al riscului şi înregistrarea unui rezultat financiar pozitiv.
Acţionarii BRD-GSG au aprobat joi şi remuneraţia cuvenită administratorilor neexecutivi pentru 2014, în valoare de 1.500 euro/lună (sumă brută, echivalent lei), precum şi limitele generale pentru remuneraţiile suplimentare ale administratorilor şi directorilor, în sumă de 9,9 milioane lei brut.
AGA a mai aprobat şi alegerea lui Giovanni Luca Soma în calitate de administrator, pentru un mandat de 4 ani, numirea acestuia fiind sub condiţia obţinerii aprobării prealabile din partea Băncii Naţionale a României.