BRD a acordat credite Prima Casă de 240 milioane lei

BRD Groupe Société Générale a acordat, până la începutul lunii decembrie a acestui an, în cadrul programului Prima Casă, credite în valoare de 240 milioane lei, cele mai multe dintre acestea fiind contractate de clienţi din Bucureşti (30%), potrivit unui anunţ al băncii.
Economica.net - lun, 16 dec. 2013, 11:42
BRD a acordat credite Prima Casă de 240 milioane lei

Din punctul de vedere al grupelor de vârstă în care se încadrează beneficiarii împrumuturilor „Prima Casă”, cei mai numeroşi sunt clienţii cu vârste mai mici de 30 de ani (49%). 31% dintre beneficiari au între 31 şi 35 de ani, iar 20% au vârste ce depăşesc 35 de ani. Valoarea medie a împrumutului se ridică la aproximativ 145.000 lei.

„Cererea de credite în programul Prima Casă a rămas la un nivel ridicat chiar şi după modificarea monedei de acordare, din euro exclusiv în lei. Fără îndoială, şi recentele evoluţii bune ale dobânzii de referinţă au susţinut cererea de credite, aceasta fiind comparabilă cu cea existentă în etapele anterioare ale programului. Creditele Prima Casă rămân în continuare produsul preferat al clienţilor atunci când aceştia îşi doresc să investească într-o locuinţă», a declarat Adrian Jantea, Director Comercial persoane fizice în cadrul BRD Groupe Société Générale.

BRD a epuizat deja sumele din primul plafon alocat, în valoare de 120 milioane lei, şi a obţinut recent o suplimentare cu 50 milioane lei a plafonului de garantare acordat iniţial de FNGCIMM, ceea ce va permite acordarea de credite suplimentare în valoare de 100 milioane de lei.

BRD a acordat primul credit în cadrul Programului „Prima Casă”. Demarat în iulie 2009, programul a fost creat pentru susţinerea celor care doresc să îşi cumpere sau să construiască o locuinţă, prin acordarea unei garanţii de stat aferente unui credit imobiliar cu dobândă redusă. BRD acordă împrumuturi „Prima Casă” în lei cu o dobândă nominală standard de Robor 3M + 2,5 pp*.

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu: Câştigătorul primului lot al autostrăzii A7 dintre Paşcani şi Suceava va fi anunţat săptămâna viitoare
Grindeanu: Câştigătorul primului lot al autostrăzii A7 dintre Paşcani şi Suceava va fi anunţat săptămâna viitoare
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat astăzi că săptămâna viitoare va fi anunţat câştigătorul primului lot al autostrăzii A7 dintre Paşcani şi Suceava....
Cătălin Predoiu: Autorităţile române sunt la zi cu toate operaţiunile din dosarul Visa Waiver. Amânarea vine în urma unei decizii luate de SUA
Cătălin Predoiu: Autorităţile române sunt la zi cu toate operaţiunile din dosarul Visa Waiver. Amânarea vine în urma ...
Autorităţile române sunt la zi cu toate operaţiunile din dosarul Visa Waiver, a declarat, sâmbătă, la Suceava, vicepremierul ...
Ce pericole generează Inteligența Artificială pentru forța de muncă. Document oficial UE
Ce pericole generează Inteligența Artificială pentru forța de muncă. Document oficial UE
Urmare a ultimului summit G7 din Italia, din decembrie 2027, Comitetului Economic și Social European (CESE), organism consultativ ...
Daniel David declară că nu ar interzice TikTok și nici alte rețele sociale, care pot să aibă un rol educativ
Daniel David declară că nu ar interzice TikTok și nici alte rețele sociale, care pot să aibă un rol educativ
Ministrul Educaţiei Daniel David reafirmă că nu ar interzice nici TikTok şi alte reţele de socializare şi nici tehnologia ...