Profitul BRD a crescut de şapte ori în 2015
Creşterea profitabilităţii a fost posibilă “ca urmare a diminuării în continuare a costului riscului (-45,8%) şi reducerii cheltuielilor operaţionale (-2,3%)”, informează banca. Rata de credite neperformante a scăzut la 17,1% faţă de 20,3% la 31 decembrie 2014, ca urmare aoperaţiunilor de ştergere de creanţe depreciate.
Soldul creditelor nete acordate de Grupul BRD a fost aproape stabil (-0,6% la 31 decembrie 2015 faţă de 31 decembrie 2014) cu evoluţie pozitivă pe clienţii retail şi marii clienţi corporativi. Creditele imobiliare au reprezentat principalul motor de creştere pe segmentul retail, crescând cu 12,7% în termeni de sold net şi cu 49,7% în termeni de volum de credite noi, se arată în raportul băncii. Volumul creditelor noi acordate persoanelor fizice a ajuns la 5,0 miliarde RON, mai mare cu 21,8% faţă de 2014. BRD a înregistrat totodată o creştere a numărului de clienţi activi persoane fizice cu 14.000 până la 2,1 milioane. Soldul creditelor nete pentru marii clienţi corporativi a crescut cu 9,2%.
Depozitele au continuat sa crească, cu 13,9% faţă de 31 decembrie 2014 pe fondul unei creşteri importante a disponibilităţilor în conturi curente. Cota de piaţă pe segmentul depozitelor s-a majorat cu 0,5 puncte procentuale ajungând la 14,8% (13,8% pe segmentul persoanelor fizice şi 15,9% pe segmentul companiilor), conform calculelor interne ale băncii. Gradul de acoperire a creditelor neperformante cu provizioane IFRS a crescut de la 71,1% la 31 decembrie 2014 la 76,6% la 31 decembrie 2015. Declinul costului net al riscului (-45,8% faţă de anul precedent) a dus la creşterea profitului net în 2015 faţă de 2014.
În acest context, Grupul BRD a înregistrat un profit net de 467 milioane RON în 2015, de 6,9 ori mai mare faţă de valoarea din 2014, ducând la o rentabilitate a capitalurilor proprii (ROE) de 7,8%.
Indicatorul de solvabilitate al BRD, de 17,3% la nivel individual la 31 decembrie 2015 (conform Basel 3, luând în calcul filtrele prudenţiale), este mult peste cerinţa reglementară, fiind comparabil cu nivelul de 17,2% înregistrat la 31 decembrie 2014, apreciază banca.
“Anul 2015 a fost influenţat de evoluţia pozitivă a două linii importante de afaceri – retail şi mari clienţi corporativi şi de trecerea pe creştere a veniturilor trimestriale. Pe viitor, BRD va continua să profite de oportunităţile de creditare în creştere şi va contribui la finanţarea economiei bazându-se pe modelul său de bancă universală, pe baza diversificată de clienţi şi sursele solide de finanţare”, a declarat Philippe Lhotte, CEO al BRD.