BRD alocă un plafon de garanţii în valoare de 262,8 milioane lei pentru creditarea IMM
Potrivit BRD, programul are ca obiective crearea unui cadru favorabil pentru valorificarea posibilităţilor de dezvoltare economică a României şi stimularea mediului de afaceri prin dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi îmbunătăţirea accesului acestora la finanţare.
Dobânda oferită IMM-urilor eligibile este Robor 3M + 3,5 % şi include comisioanele bancare.
Potrivit băncii, companiile pot contracta linii de credit noi, garantate de stat prin intermediul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii /FNGCIMM/ în proporţie de 50%, pe o perioadă de maximum 24 de luni, în sumă de maximum cinci milioane de lei, cu posibilitatea de prelungire pe cel mult 12 luni.
În perioada 2011-2013, BRD a acordat credite în valoare de peste 45 milioane de lei în cadrul programului Mihail Kogălniceanu, destinat finanţării IMM.
BRD-Groupe Société Générale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor şi banca nr. 1 pe piaţa românească a creditelor sindicalizate.
Portofoliul băncii cuprinde 2,3 milioane de clienţi şi operează o reţea de aproximativ 900 de unităţi.
BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare, cu 154.000 de angajaţi în 76 de ţări şi 32 de milioane de clienţi în întreaga lume, în trei activităţi-cheie: retail banking în Franţa, retail banking internaţional, servicii financiare şi asigurări, corporate & investment banking, private banking, administrare de active şi servicii pentru investitori.