BRD: Pierderi de 332 milioane lei în 2012, după creşterea provizioanelor

Economica.net
13 02. 2013
brd_70185700

„Performanţa noastră financiară a fost afectată anul trecut de creşterea costului riscului, în condiţiile unui mediu dificil. Soliditatea modelului nostru de business nu este pusă în discuţie şi avem planuri strategice clare pentru 2013 şi anii care vor urma. Ne vom concentra pe consolidarea procedurilor şi politicilor noastre de risc şi pe îmbunătăţirea eficienţei operaţionale, continuând în acelaşi timp să facem investiţiile necesare viitoarei noastre dezvoltări comerciale, astfel încât să fim capabili să producem un nivel adecvat de profitabilitate”, a declarat într-un comunicat preşedintele – director general al BRD, Philippe Lhotte.

Anul 2012 a fost caracterizat de asemenea de creşterea depozitelor clientelei (cu 4,1%), cu orientare către scadenţe mai lungi.

BRD şi-a diversificat anul trecut sursele de finanţare şi şi-a îmbunătăţit semnificativ raportul credite/depozite, de la 103,6% la 98,7% (-4,9 puncte), arată banca.

De-a lungul întregului an 2012, banca a acţionat în condiţiile unui mediu economic încă dificil, caracterizat de un nivel scăzut de încredere care a afectat consumul, o cerere externă slabă care a împiedicat creşterea exporturilor şi o performanţă slabă a sectorului agricol, cu o recoltă sub medie. Dificultăţile economice s-au reflectat în activitatea sectorului bancar printr-o reducere de 0,1% a volumului creditelor brute. Creditele acordate clientelei de persoane fizice au scăzut cu 1,5%, din cauza declinului cu 6,2% al volumului creditelor de consum. În acelaşi timp, companiile şi-au limitat investiţiile, inducând un impact negativ în cererea de credit„, se menţionează în comunicat.

Variaţiile au fost calculate la un curs de schimb constant.

Activitatea de creditare a băncii a fost susţinută în 2012 în principal de creditele imobiliare, precum şi de finanţarea marilor clienţi corporativi.

Creditele acordate persoanelor fizice au crescut cu 2,4% la sfârşitul anului, sub influenţa producţiei robuste de credite imobiliare în cadrul programului Prima Casă.

Creditele pentru companii au crescut cu 2,5% faţă de 2011, evoluţie determinată de activitatea mai intensă de finanţare a marilor clienţi corporativi. Pe segmentul companiilor, au fost preferate finanţările în lei, soldul acestora înregistrând o creştere de 6% faţă de anul 2011.

În consecinţă, cotele de piaţă ale băncii au crescut cu 0,6 puncte procentuale pe piaţa clienţilor persoane fizice şi cu 0,2% pe piaţa clienţilor companii.

Venitul net bancar a scăzut cu 6,1% în comparaţie cu 2011, la 2,912 miliarde lei, influenţat în special de declinul marjei nete de dobândă, determinat de evoluţia adversă a ratelor dobânzilor şi de efectele structurale.

În acest context, BRD s-a concentrat pe îmbunătăţirea eficienţei operaţionale şi a redus cheltuielile generale cu 2,4%.

Raportul cost/venit a rămas în 2012 în mod semnificativ sub nivelul de 50%, la 46,5%.

Cheltuieli operaţionale au scăzut cu 2,4%, la 1,353 miliarde lei, faţă de sfârşitul anului 2011.

Volumul total al activelor băncii se ridica, la sfârşitul anului 2012, la 47,924 miliarde lei.

Principalii indicatori financiari ai băncii sunt prezentaţi la nivel individual şi în conformitate cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS).

BRD – Groupe Societe Generale avea, la sfârşitul anului 2012, peste 2,3 milioane de clienţi şi mai mult de 2,2 milioane de carduri valide, operând o reţea de peste 1.500 ATM-uri şi aproximativ 21.000 POS-uri.

Grupul financiar francez Societe Generale controlează 60,16% din acţiunile BRD. În acţionariat se regăsesc şi cele cinci SIF-uri, precum şi Fondul Proprietatea (FP), cu pachete de până la 5%.

Acţiunile BRD au închis şedinţa bursieră de marţi la preţul de 9 lei. La această cotaţie capitalizarea BRD este de 6,272 miliarde lei (1,425 miliarde de euro).