BRD şi Garanti BBVA a acordat companiei NE Property BV, parte a grupului NEPI Rockcastle un credit ESG de 120 milioane euro

BRD, în calitate de aranjor principal mandatat, finanțator, bancă de structurare ESG și agent de facilitate, împreună cu Garanti BBVA Romania, în calitate de finanțator, au acordat NE Property BV, o companie deținută în totalitate de NEPI Rockcastle, un credit legat de obiective de sustenabilitate, în sumă de 120 milioane euro. Creditul ESG este acordat pe o durată de trei ani, cu posibilitate de extindere pe înca doi ani și cu o opțiune de majorare până la maximum 240 milioane euro.
Gabriela Ţinteanu - mie, 04 aug. 2021, 14:29
BRD şi Garanti BBVA a acordat companiei NE Property BV, parte a grupului NEPI Rockcastle un credit ESG de 120 milioane euro

Creditul, legat de ratingul ESG înregistrat de împrumutat, a fost acordat în conformitate cu Principiile de Finanțare legată de obiective de sustenabilitate, recomandate de Loan Market Association, versiunea 2021.Sumele angajate de cei doi creditori sunt de 100 milioane EUR, în cazul BRD Groupe Société Générale, respectiv de 20 milioane EUR, în cazul Garanti BBVA România.

”Pentru BRD, tranzacția este cu atât mai importantă cu cât urmează după o alta emisiunea obligatară verde încheiată cu succes de NEPI Rockcastle, în care Grupul Société Générale șia asumat rolul de agent de structurare verde și de consiliere ESG. Portofoliul nostru de finanțări sustenabile se extinde astfel prin acest credit ESG, aranjat și structurat de banca noastră, în continuarea unor alte tranzacții semnificative, între care amintesc creditul pentru compania Hidroelectrica, cel mai mare credit verde acordat până acum în România”, a declarat Yves Lallemand, Director General adjunct al BRD, coordonatorul activităților de Corporate Banking.

Sustenabilitatea este una dintre prioritățile strategice ale Garanti BBVA Romania, în linie cu rolul asumat de contributor semnificativ la o dezvoltare economică ce reflectă grija față de mediu și incluziunea socială. Suntem mândri să adăugăm acest proiect în portofoliul nostru și vom continua să promovăm în continuare finanțarea sustenabilă, a declarat dl. Çağri Memişoğlu, Deputy General Manager Garanti BBVA România.

NEPI Rockcastle este unul dintre liderii segmentului de retail real estate din zona Europei Centrale și de Est, având calitate de proprietar, dezvoltator și operator de centre comerciale, 52 de proprietăți în nouă țări, dintre care 20 la nivel local și având un portofoliu de active (la finalul anului 2020) în valoare de 5,8 miliarde EUR. Pentru NEPI Rockcastle, sustenabilitatea se află pe lista priorităților și a devenit în timp, mai degrabă decât o necesitate, un stil de viață. Ne dorim să fim un exemplu pentru comunitatea în care activăm, iar din acest motiv,
ne
concentrăm asupra investițiilor în operațiuni de dezvoltare durabilă și alocăm fonduri pentru proiecte ecologice eligibile în proiectele desfășurate în proprietățile grupului din CEE. Scopul nostru e ca prin derularea acestor acțiuni sustenabile să încurajăm consumatorii și părțile interesate să se alăture acestei mișcări, deoarece responsabilitatea este o acțiune, nu o tendință”, a declarat Mirela Covașă, CFO NEPI Rockcastle.

La instrumentarea tranzacției au contribuit casele de avocatură CMS România, care a asigurat consultanța juridică în favoarea consorțiului bancar, și Dentons Europe, care a asistat grupul NEPI Rockcastle.

 

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan, ultima oră. Ce se întâmplă cu noul Guvern și cum arată lista de miniștri
Bolojan, ultima oră. Ce se întâmplă cu noul Guvern și cum arată lista de miniștri
Ilie Bolojan, președintele PNL, a ieșit cu declarații arătând că PNL va avea șase miniștrii. Iată care sunt. PSD are 8n portofolii, iar UDMr finanțele și Dezvoltarea. ...
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ...
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.