BRD Sogelease: Valoarea bunurilor finanţate prin leasing s-a dublat în primul semestru din 2016
La nivelul întregii pieţe de leasing, Sogelease a înregistrat o cotă de piaţă de 7,7%, în creştere cu 1% comparativ cu anul precedent.
Sectorul vehiculelor rămâne principalul contributor al acestei evoluţii, reprezentând peste 70% din totalul finanţărilor acordate în perioada analizată.
Autoturismele şi vehiculele comerciale uşoare au avut o evoluţie ascendentă (+38%) comparativ cu anul precedent, ponderea în totalul portofoliului rămânând relativ constantă. Finanţarea vehiculelor comerciale grele, inclusiv a celor destinate transportului de persoane a înregistrat o creştere spectaculoasă, valoarea bunurilor finanţate triplându-se în aceasta perioadă şi totodată deţinând o pondere de aproximativ 50% în volumul finanţărilor auto.
Volumul finanţărilor acordate pentru echipamente a crescut cu 32% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, BRD Sogelease depăşind evoluţia pieţei (+25%) pe acest segment de finanţare. Principalele sectoare susţinute de BRD Sogelease sunt industria prelucrătoare, construcţiile, agricultura, precum şi domeniul medical.
IMM-urile continuă să deţină ponderea majoritară în totalul finanţărilor acordate de BRD Sogelease, segment în creştere în portofoliul companiei. Numărul clienţilor noi ai BRD Sogelease a crescut cu 11% comparativ cu anul 2015.