BRD, volum în creştere cu 5% a operaţiunilor de factoring, în 2014
Performanţa a fost obţinută ‘într-un context economic marcat de lipsa investiţiilor şi de un nivel relativ ridicat al riscurilor asociate insolvenţelor companiilor. În acelaşi timp, BRD s-a menţinut şi în 2014 în topul celor mai buni factori din lume, fiind singura bancă din România care a ocupat în ultimii ani o poziţie în top 10 FCI pentru calitatea serviciilor sale de factoring internaţional’, arată un comunicat al entităţii financiare.
Creşterea volumelor a fost generată în principal de creşterea numărului de clienţi la peste 600 (+ 33% vs. 2013), banca gestionând peste 2.000 de relaţii vânzător – cumpărător şi aproximativ 300.000 de facturi. Aceste rezultate demonstrează atât interesul pieţei pentru soluţii de finanţare şi management al creanţelor, cât şi capacitatea BRD de a capta acest business, oferindu-le clienţilor un pachet complex de servicii de optimizare a cash-flow-ului, protecţia faţă de riscurile asociate portofoliului de creanţe şi gestiunea corespunzătoare a acestora, scrie Agerpres.
Operaţiunile de factoring intern deţin şi în 2014 ponderea cea mai importantă în cifra de afaceri derulată, 74%, în timp ce operaţiunile de factoring internaţional au înregistrat o uşoară creştere faţă de anul anterior, ajungând la 26% în total portofoliu, atât factoringul de export cât şi cel internaţional având evoluţii foarte bune (creşteri de 22% până la 25%), faţă de volumele înregistrate în 2013.
Operaţiunile de factoring fără regres, prin care banca preia riscul de neplată a debitorilor cedaţi, deţin în continuare o pondere semnificativă în total volume, în timp ce, pe sectoare de activitate, portofoliul prezintă o bună dispersie, sectoarele cele mai reprezentative fiind construcţiile, industria metalurgică, maşinile şi echipamentele şi comerţul.
În 2014, banca şi-a diversificat oferta de produse pe acest segment de activitate, lansând operaţiuni de Supply Chain Finance, o combinaţie între tehnologie – platforma online dedicată unor astfel de tranzacţii – şi know-how, o soluţie win-win pentru părţile implicate: debitor (plătitor) şi furnizor (vânzător). Aceste operaţiuni le permit întreprinderilor mici şi mijlocii, în calitate de furnizori ai unei companii mari, din categoria large corporate, accesul rapid la o sursă stabilă şi flexibilă de finanţare graţie parteneriatelor create în acest scop între BRD şi debitorul large corporate.
Ca urmare a implementării unor astfel de soluţii de ultimă generaţie, banca răspunde unor priorităţi şi nevoi actuale ale clienţilor multinaţionali, de îmbunătăţire a capitalului de lucru şi a eficienţei operaţionale, punând în acelaşi timp la dispoziţia furnizorilor lor un produs modern, simplu de accesat şi în condiţii avantajoase în termeni de preţ şi rapiditate.
BRD este prima bancă din România care a introdus în oferta sa, în 1993, operaţiunile de factoring, afiliindu-se în acelaşi an la organizaţia Factors Chain International. În anul 2004, banca a devenit membru cu drepturi depline in această organizaţie, iar din 2011 este membru fondator al Asociaţiei Române de Factoring şi membru în Comitetul Director al acesteia.
BRD-Groupe Societe Generale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor şi banca nrumărul unu pe piaţa românească a creditelor sindicalizate. BRD – Groupe Societe Generale are 2,2 milioane de clienţi şi operează o reţea de aproximativ 860 de unităţi. Activele totale ale băncii erau, la sfârşitul anului 2014, de 45,18 miliarde lei.