Breaz: Nu vreau ca la finalul anului să avem bani necheltuiţi în nicio instituţie dacă le-am alocat buget

Ministrul Culturii, Daniel Breaz, a declarat, vineri, că instituţiile din subordine au primit în 2019 un buget mai mare decât anul trecut, iar fiecare manager va trebui să aibă o execuţie bugetară cât mai bună, pentru a nu rămâne cu bani necheltuiţi la sfârşitul anului, potrivit Agerpres. 
Economica.net - vin, 12 apr. 2019, 12:59
Breaz: Nu vreau ca la finalul anului să avem bani necheltuiţi în nicio instituţie dacă le-am alocat buget

„Legat de Centrul Naţional al Dansului, dânşii au primit buget la fel ca şi anul trecut, deci bugetul nu este aşa cum s-a precizat, mai mic sau un sfert sau nu ştiu ce. Toate instituţiile din subordine, global, au bugete mai mari. Fiecare manager de instituţie va trebui să aibă în vedere bugetul respectiv şi să aibă o execuţie bugetară cât mai bună. Nu vreau ca în nicio instituţie, la finalul anului, să avem bani necheltuiţi dacă le-am alocat un buget. Şi, de asemenea, nu doresc nici să dezinformeze opinia publică, cum că le-au fost alocate sume mai mici”, a susţinut Breaz, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, întrebat despre reacţiile Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi Centrului Naţional al Dansului legate de întârzieri privind alocările bugetare.

Ministrul a adăugat că bugetul nu a întârziat din cauza Guvernului, ci „din cauza faptului că preşedintele Klaus Iohannis nu s-a gândit la faptul că milioane de români vor suferi”.

„Eu pot să vin să vă prezint pentru fiecare instituţie în parte comparativ bugetul anului 2018. Chiar şi execuţia bugetară, care este extrem importantă, nu înseamnă că dacă ai o sumă mare de bani sau dacă ai cerut şi faci presiuni să obţii mai mulţi bani înseamnă că-i şi cheltuieşti pe toţi banii respectivi. Nu vreau ca instituţiile să rămână cu bani necheltuiţi la finalul anului, dar, încă o dată, fiecare instituţie a primit un buget mai mare decât bugetul anului trecut, pot să fac o prezentare comparativă”, a explicat Daniel Breaz.

Potrivit acestuia, Centrul Naţional al Dansului „trebuie să desfăşoare nişte proiecte, trebuie să depună proiecte coerente şi proiecte care să-şi găsească un public care să meargă într-o sală să asiste la spectacolele organizate”. „Au bugetul ca şi anul trecut, deci nu au un buget mai mic”, a completat Breaz.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...