Brexit: Ce se va întâmpla de la 1 februarie, cum va funcţiona perioada de tranziţie

Brexitul se va produce vineri, ceea ce înseamnă la 1.317 de zile după decizia britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană. Ce se va schimba de la 1 februarie? Schimburile cotidiene între Regatul Unit şi Uniunea Europeană vor continua la fel ca înainte, până la finalul lui 2020. În timpul acestei perioade de tranziţie de 11 luni, Londra şi Bruxellesul îşi vor negocia viitoarea relaţie. AFP sintetizează câteva modificări care vor interveni însă până atunci.

Vineri la miezul nopţii (23:00 GMT), Uniunea Europeană va pierde, pentru prima dată, un stat membru, care este unul dintre cele mai mari şi cele mai bogate ţări din blocul comunitar.

Odată cu plecare a 66 de milioane de locuitori, populaţia UE se va reduce până la 446 de milioane. Teritoriul Uniunii Europene va scădea cu 5,5%.

Dacă Regatul Unit ar decide cândva să revină în UE, ţara ar trebui să se supună procedurii de aderare obişnuite.

La Bruxelles, retragerea Union Jack (drapelul Regatului Unit, n.red.) în faţa Parlamentului European va simboliza o schimbare reală: Regatul Unit părăseşte Uniunea Europeană şi devine o ”ţară terţă”.

Dintre cele 73 de locuri în Parlamentul European deţinute de britanici şi care vor rămâne vacante, 27 vor fi redistribuite, iar 46 vor fi rezervate viitoarelor noi state membre.

Londra nu va mai avea dreptul de a prezenta un candidat la postul de comisar european. De altfel, deja nu mai există un reprezentant britanic în Colegiul comisarilor, premierul Boris Johnson refuzând să propună unul în noua Comisie Europeană.

Şeful executivului britanic nu va mai fi invitat la Consiliile Europene, iar membrii guvernului nu vor mai participa la reuniunile ministeriale ale UE.

În calitate de cetăţeni ai unei ţări terţe, britanicii nu vor mai putea pretinde posturi de funcţionari la Bruxelles. Aceia dintre ei care au obţinut o dublă naţionalitate vor putea rămâne în funcţii.

În schimb, Regatul Unit, al doilea contributor net la bugetul Uniunii Europene, după Germania, va continua să plătească până la finalul perioadei de tranziţie.

Potrivit ONU, în jur de 1,2 milioane de cetăţeni britanici trăiesc într-o ţară din UE27, în special în Spania, Irlanda, Franţa, Germania şi Italia.

Conform Biroului britanic de statistică, 2,9 milioane de cetăţeni din UE27 trăiesc în prezent în Regatul Unit, ceea ce înseamnă 4,6% din populaţie.

În virtutea acordului de retragere, expatriaţii aflaţi de o parte şi de cealaltă a Canalului Mânecii înaintea încheierii perioadei de tranziţie îşi vor păstra drepturile de a locui şi de a munci în ţara-gazdă.

Cetăţenii europeni rezidenţi în Regatul Unit trebuie să se înregistreze pentru a beneficia de aceste drepturi. Pentru britanicii care trăiesc în Uniunea Europeană, procedurile diferă de la o ţară la alta.

Libera circulaţie se va aplica până la finalul lui decembrie 2020. Detaliile drepturilor reciproce vor fi negociate după Brexit.

Regatul Unit a negociat deja, în ultimii ani, termenii retragerii sale cu o echipă operativă din partea Comisiei Europene condusă de către Michel Barnier. Negocierile vor intra însă într-o nouă fază după ziua de vineri, 31 ianuarie 2020. Regatul Unit se va supune dreptului UE şi Curţii de Justiţie a UE până la sfârşitul tranziţiei.

Michel Barnier poartă discuţii cu statele membre pentru a definitiva un mandat de negociere pentru relaţia viitoare cu Londra, în special la nivel comercial.

Perioada de tranziţie

Perioada de tranziţie a fost convenită iniţială în ipoteza că Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană pe 29 martie 2019, urmând să dureze 21 de luni, până la finalul lui decembrie 2020.

Acordul de retragere stipulează că Regatul Unit şi UE pot decide până în iulie să extindă într-o „decizie unică” cu până la unu sau doi ani, dar guvernul condus de Boris Johnson s-a angajat să nu solicite o astfel de prelungire conform legislaţiei privind implementarea Brexitului pe care o adoptă.

Acest lucru nu împiedică însă guvernul să ceară o asemenea amânare, întrucât miniştrii ar putea amenda legislaţia sau şi-ar putea asigura aprobarea parlamentară, dar asta ar fi extrem de stânjenitor politic.

Lunile de amânare din Westminster nu au prelungit şi perioada de tranziţie, ci au fost incluse în durata totală a acestei perioade. Rezultatul este că ”perioada de implementare” nu va mai dura 21 de luni, ci doar 11 luni – de la 1 februarie 2020 la 31 decembrie 2020.

Atât negociatorii Londrei, cât şi cei ai UE vor lucra intens pentru a definitiva cât mai mult posibil dintr-un viitor parteneriat, astfel încât documentul să poată fi pus în aplicare la data încheierii perioadei de tranziţie.

Impactul asupra vieţii de zi cu zi din Regatul Unit va fi minim, întrucât perioada de tranziţie este menită să extindă status quo-ul privind condiţiile de viaţă prin continuarea aplicării legislaţiei europene în timpul perioadei şi prin menţinerea jurisdicţiei Curţii de Justiţie a UE.

Drepturile cetăţenilor vor rămâne aceleaşi ca atunci când Regatul Unit era parte a Uniunii Europene, în timp ce Regatul Unit va continua să participe la programele Horizon şi Erasmus. Protocolul irlandez nu se va aplica deocamdată întrucât Regatul Unit va continua să participe la uniunea vamală şi la piaţa unică ale UE.

Totuşi, Regatul Unit nu va mai fi reprezentat în instituţiile UE şi în luarea deciziilor acestora, aşadar Londra nu va avea un cuvânt direct de spus cu privire la ce face blocul comunitar în această perioadă, dar va trebui să respecte obligaţiile unui stat membru pentru acea perioadă.

Tranziţia presupune ca Regatul Unit să urmeze aceleaşi reguli ca un stat membru al UE, astfel că libertatea de circulaţie va fi parte a acesteia.

După prima rundă a negocierilor privind Brexitul, Regatul Unit şi UE au căzut de acord asupra aspectelor financiare ale raportului comun din decembrie 2017, Londra urmând să achite o ”factură a divorţului” în valoare de aproximativ 39 de miliarde de lire sterline net.

În cazul unei extinderi a perioadei de tranziţie, vor fi necesare alte tratative pentru a suplimenta plăţile Londrei către vistieria UE, întrucât Regatul Unit ar trebui să achite cheltuielile ce revin oricărui alt stat membru cu drepturi depline.