Brexit: Guvernul britanic nu va declanşa în acest moment Articolul 50, afirmă Cameron

Guvernul britanic nu va declanşa la acest moment Articolul 50 privind ieşirea din Uniunea Europeană, a declarat luni, în Parlament, premierul David Cameron, după referendumul de joi la care britanicii au votat pentru părăsirea blocului comunitar, potrivit Agerpres.
Economica.net - lun, 27 iun. 2016, 14:53
Brexit: Guvernul britanic nu va declanşa în acest moment Articolul 50, afirmă Cameron

El a atras totodată atenţia că decizia privind momentul declanşării procedurii prevăzute de Articolul 50 aparţine exclusiv Marii Britanii, potrivit Reuters.

‘Guvernul britanic nu va declanşa Articolul 50 în această etapă. Este decizia noastră suverană şi doar Marea Britanie este cea care poate să o ia’, a evidenţiat el.

Cameron a spus că el şi guvenul pe care îl conduce au transmis clar că votul în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană trebuie să fie acceptat, potrivit Reuters.

El a declarat totodată că Banca Angliei şi Trezoreria nu vor ezita să ia măsuri suplimentare pentru a stabiliza pieţele financiare dacă va fi nevoie.

‘Marea Britanie îşi doreşte cele mai bune legături economice posibile cu vecinii săi europeni după Brexit’, a adăugat Cameron.

Premierul britanic a mai spus că, indiferent de natura viitoarei relaţii a ţării sale cu UE, îşi doreşte ca actualele aranjamente privind securitatea să continue.

În acelaşi timp, reprezentanţii ţărilor UE, cu excepţia Marii Britanii, au căzut de acord că nu vor exista negocieri de Brexit cu Londra înainte ca articolul 50 din Tratatul de la Lisabona să fie activat, a declarat o sursa franceză pentru Reuters, citată de hotnews.ro.

Mai mulţi lideri europeni importanţi au transmis semnale clare că vor sa tranşeze ieşirea din UE cît mai repede pentru a limita situaţia de incertitudine, în timp ce voci de la Londra, mai ales din tabara pro-Brexit, spun că nu este nicio grabă şi că ar fi nevoie de discuţii informale înainte de declanşarea Articolului 50 ce porneşte perioada de doi ani pentru negocieri.

Marea Britanie ar trebui să înceapă negocierile informale despre un acord complet care să prevadă relatia post-Brexit cu UE înainte să invoce articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, a declarat sâmbătă directorul executiv al campaniei „Vote Leave”.

Te-ar mai putea interesa și
HiSky a transportat 1,8 milioane de pasageri în 2025 și lansează zborurile spre Chicago, din iunie
HiSky a transportat 1,8 milioane de pasageri în 2025 și lansează zborurile spre Chicago, din iunie
Compania aeriană HiSky, fondată de Iulian Scorpan, fost director al Air Moldov, a anunțat că a transportat 1,8 milioane de pasageri în 2025. ...
Cipru preia preşedinţia rotativă a Consiliului UE cu negocieri dificile în perspectivă
Cipru preia preşedinţia rotativă a Consiliului UE cu negocieri dificile în perspectivă
Cipru preia joi, 1 ianuarie, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, care se roteşte la fiecare şase luni între cele ...
Prețurile carburanților au crescut masiv în România, ca urmare a creșterii accizelor, decisă de Guvern. Cât costă benzina și motorina la 1 ianuarie 2026
Prețurile carburanților au crescut masiv în România, ca urmare a creșterii accizelor, decisă de Guvern. Cât costă ...
Prețurile carburanților au crescut în România imediat după miezul nopții, cu până la 34 de bani pe litru, reflectând ...
De unde vine laptele din cele mai vândute cutii în România. Topul furnizorilor
De unde vine laptele din cele mai vândute cutii în România. Topul furnizorilor
Din cele nouă ferme care aprovizionează cei mai mari trei procesatori de lapte din România cu cele mai mari cantități ...