Brexit: Juncker spune că este nevoie de un miracol pentru ca negocierile să înregistreze „progrese suficiente” până la sfârşitul lui octombrie

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat vineri, la Tallinn, că doar printr-un 'miracol' se vor înregistra 'progrese suficiente' până la sfârşitul lunii octombrie în negocierile privind Brexit-ul, astfel încât să înceapă discuţiile legate de viitoarele relaţii comerciale între Uniunea Europeană şi Marea Britanie, transmite AFP.
Economica.net - vin, 29 sept. 2017, 11:11
Brexit: Juncker spune că este nevoie de un miracol pentru ca negocierile să înregistreze

‘De acum până la sfârşitul lui octombrie nu vom avea progrese suficiente (…), dacă nu se va întâmpla un miracol’, a afirmat Juncker, la sosirea la summitul informal al UE de la Tallinn.

La rândul său, premierul irlandez Leo Varadkar a exprimat rezerve. ‘Există, în mod clar, o atmosferă mai bună care se degajă de la negocieri’, dar ‘cred că este evident că mai sunt multe de făcut. Nu ne aflăm într-un moment în care putem spune că au existat progrese suficiente, ceea ce ne-ar da dreptul să vorbim despre relaţia viitoare, despre comerţ’, a comentat el.

Cu câteva momente mai devreme, şefa guvernului britanic, Theresa May, se arătase mai optimistă. ‘Au fost făcute progrese foarte bune, acest lucru a fost clar stabilit în declaraţiile de ieri ale lui David Davis şi Michel Barnier’, cei doi negociatori principali din partea Marea Britanii şi, respectiv, a UE, la finalul celei de-a patra runde de negocieri privind condiţiile ‘divorţului’, prevăzut la finele lunii martie 2019.

Theresa May a făcut referire în special la dosarul drepturilor pe care le vor avea cetăţenii Uniunii Europene care locuiesc în Marea Britanie şi cei ai Regatului Unit care vor continua să trăiască într-o ţară membră a Uniunii.

Joi, Barnier şi Davis au evidenţiat ‘noua dinamică’ dată negocierilor după discursul de săptămâna trecută al Theresei May, în care aceasta a prezentat noi propuneri. ‘Însă suntem încă departe de a ajunge în momentul în care – vor mai trebui câteva săptămâni sau luni – vom putea constata progrese suficiente asupra principiului acestei retrageri ordonate’, a nuanţat Barnier.

Britanicii îi presează pe omologii lor europeni să înceapă faza a doua a negocierilor, în care va putea fi abordată problema relaţiei viitoare între cele două părţi, mai ales pe plan comercial. Cei 27 au condiţionat trecerea la etapa a doua, prevăzută în calendarul iniţial pentru toamna acestui an, de constatarea unor ‘progrese suficiente’ în trei domenii prioritare: garantarea drepturilor cetăţenilor europeni, consecinţele Brexit-ului pentru Irlanda şi ‘factura’ pe care o va achita Londra.

Te-ar mai putea interesa și
MIPE va active mecanismul european pentru dezastre naturale RESTORE, în contextul inudațiilor din nordul Moldovei, pentru a aloca rapid bani zonelor afectate
MIPE va active mecanismul european pentru dezastre naturale RESTORE, în contextul inudațiilor din nordul Moldovei, pentru ...
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, va activa mecanismul european RESTORE, creat special pentru cazurile de dezastre naturale majore, în contextul inundaţiilor din......
TOP 10 cele mai mari depozite aflate în construcție sau amenajare în România – IBC Focus
TOP 10 cele mai mari depozite aflate în construcție sau amenajare în România – IBC Focus
Cele mai mari proiecte logistice din țară, aflate în construcție sau amenajare, au o suprafață totală de peste 622.000 ...
ANPC a controlat în ultima săptămână peste 200 de operatori comerciali de pe litoral. A plouat cu amenzi și 29 de afaceri au fost închise temporar
ANPC a controlat în ultima săptămână peste 200 de operatori comerciali de pe litoral. A plouat cu amenzi și 29 de afaceri ...
Autoritatea Națională a pentru Protecția Consumatorilor a realizat 205 controale pe litoral în perioada 28 iulie – ...
Turcia a început să livreze Siriei gaze naturale din Azerbaidjan
Turcia a început să livreze Siriei gaze naturale din Azerbaidjan
Turcia a început sâ furnizeze sâmbătă Siriei gaze naturale care provine din Azerbaidjan, relatează AFP, transmite Agerpres.