Brexit: Liderii opoziţiei îi cer lui Corbyn să li se alăture pentru un al doilea referendum
Liderul Partidului Liberal Democrat, Vince Cable, şeful naţionaliştilor scoţieni din SNP în Westminster, Ian Blackford, şi omologul său din Plaid Cymru (partid din Ţara Galilor), Liz Saville Roberts, au semnat scrisoarea adresată lui Corbyn, căruia i-au cerut o reuniune comună.
„Noi, liderii opoziţiei, ne-am întâlnit timp de câteva luni, am lucrat împreună pentru a asigura un vot al poporului. Acum că laburiştii au decis să sprijine ideea conform căreia poporul trebuie să aibă ultimul cuvânt, Jeremy Corbyn ar trebui să ni se alăture pentru a putea lucra împreună şi să oprim Brexit-ul”, a declarat Cable.
Corbyn s-a angajat în această săptămână să susţină un nou referendum dacă deputaţii britanici respingeau un amendament depus de laburişti prin care se cere menţinerea ţării în uniunea vamală cu UE după Brexit, lucru care s-a şi întâmplat. Camera Comunelor a respins miercuri acest amendament cu 323 de voturi împotrivă, faţă de 240 de voturi pentru, ceea ce îi va face pe laburişti să redacteze o propunere prin care să ceară un nou referendum, cu toate că partidul încă nu a detaliat când anume intenţionează să depună această cerere în parlament.
„Sper ca dl Corbyn să nu mai piardă timpul. Trebuie să facă ceea ce este corect şi să se alăture liberal-democraţilor oferindu-le oamenilor o ieşire din dezastrul provocat de conservatori”, a insistat Cable.
La rândul său, Saville Roberts a atras atenţia în scrisoare că laburiştii au „câte o faţă pentru fiecare situaţie”, dar că a sosit momentul „să-şi dea jos masca”. „Noi, deputaţii din opoziţie, conlucrăm de luni bune. Uşa noastră a fost mereu deschisă pentru liderul opoziţiei (pentru Corbyn – n.r.), însă până acum ne-a respins”, a declarat Saville Roberts, în opinia căreia nu mai pot exista „nici amânări, nici scuze” pentru ca laburiştii să se alăture altor partide de opoziţie din Regatul Unit pentru a obţine un nou referendum şi a rezolva „dezastrul Brexit-ului”.
Brexit: Nu mai puţin de 70 de parlamentari laburişti se opun unui al doilea referendum
Cel puţin 70 de parlamentari din Partidul Laburist britanic, de opoziţie, se opun organizării unui al doilea referendum privind Brexit-ul, a declarat duminică parlamentara laburistă Caroline Flint, informează Reuters.
La începutul acestei săptămâni, Partidul Laburist a anunţat că ar susţine organizarea unui al doilea referendum în încercarea de a evita o ieşire din UE fără acord sau acordul dorit de premierul Theresa May.
„Cred că sunt între 60 şi 70 de membri laburişti ai Parlamentului care au aceeaşi părere ca şi mine şi se opun unui al doilea referendum”, a declarat Flint, care reprezintă o regiune din Regatul Unit care a votat în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană la referendumul din 2016.