Brexit: Londra alocă 3 milioane de lire sterline pentru ”a proteja drepturile” britanicilor în UE

Guvernul britanic a anunţat joi că va aloca 3 milioane de lire sterline (3,3 milioane de euro) pentru programe de asistenţă în aşa fel încât celor peste un milion de britanici care trăiesc în ţări ale Uniunii Europene să le fie protejate drepturile după Brexit, informează vineri EFE.
Economica.net - vin, 30 aug. 2019, 08:09
Brexit: Londra alocă 3 milioane de lire sterline pentru ''a proteja drepturile'' britanicilor în UE

Londra va distribui aceste fonduri prin intermediul organizaţiilor non-profit cărora le va reveni sarcina de a-i informa pe cetăţenii britanici cu privire la nevoia de a solicita un permis de reşedinţă, de a se înregistra în sistemul de sănătate al ”ţării gazdă” şi de a-şi echivala permisul auto. Aceste organizaţii vor asista persoanele care solicită ajutor în obţinerea acestor documente.

”Regatul Unit va părăsi UE la 31 octombrie şi doreşte să-i ajute pe britanicii care trăiesc în Uniune să fie total pregătiţi pentru Brexit. Aceste fonduri le vor permite cetăţenilor să primească ajutoarele de care au nevoie pentru a-şi proteja drepturile de reşedinţă şi acces la servicii”, a declarat ministrul de externe britanic, Dominic Raab, citat într-un comunicat de presă.

Guvernul de la Londra subliniază că acest program vine în completarea serviciilor de care britanicii pot deja beneficia prin intermediul legaţiilor diplomatice ale Regatului Unit în Uniunea Europeană. Ambasadele şi consulatele britanice au organizat 541 de sesiuni informative începând din noiembrie 2017 pentru a-i ţine la curent pe britanicii rezidenţi în străinătate cu privire la situaţia lor post-Brexit.

În ceea ce priveşte relaţia Regatului Unit cu blocul comunitar, ministrul britanic al transporturilor, Grant Shapps, a declarat vineri că următorul punct de cotitură important pe tema Brexit-ului va fi summitul Uniunii Europene din 17-18 octombrie, la finalul căruia Londra speră că parlamentul britanic va avea ceva nou de discutat despre Brexit.

”Următorul moment important care se va întâmpla va fi la summitul european, iar acesta va avea loc cam pe la jumătatea lunii octombrie, şi acela este momentul în care ar putea exista ceva nou de discutat”, a declarat Shapps la televiziunea BBC.

În timpul interviului, Shapps a menţionat în două rânduri Consiliul European din octombrie. Parlamentul britanic va avea suficient timp să dezbată ”orice aspect nou, sper, (rezultat) din acest efort intensificat din partea UE şi a diplomaţilor noştri cu scopul de a ajunge la un acord negociat. A existat probabil doar o mică rază de lumină” din partea liderilor UE atunci când s-au întâlnit cu premierul Boris Johnson, a mai spus Shapps, care a adăugat: ”Suntem pregătiţi, indiferent de rezultat”.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS a plătit în luna mai alocații pentru copii în valoare totală de peste 1,2 miliarde de lei
ANPIS a plătit în luna mai alocații pentru copii în valoare totală de peste 1,2 miliarde de lei
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna mai 2025 a fost de 1,213 miliarde de lei, iar suma medie plătită pe beneficiar de 334,88 de lei, conform datelor centralizate de......
Bolojan: Va trebui să ne restrângem tot ce înseamnă cabinete, tot ce înseamnă funcţii şi va trebui într-adevăr să corectăm nedreptăţile care s-au acumulat în aceşti ani
Bolojan: Va trebui să ne restrângem tot ce înseamnă cabinete, tot ce înseamnă funcţii şi va trebui într-adevăr ...
Premierul Ilie Bolojan, preşedinte al PNL, a afirmat, sâmbătă, că vor trebui restrânse în perioada următoare toate ...
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: Modul și indicatorii prin care se acordă concediul medical trebuie modificaţi
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: Modul și indicatorii prin care se acordă concediul medical trebuie modificaţi
Modul şi indicatorii prin care se acordă concediul medical trebuie modificaţi, a declarat, sâmbătă, ministrul Sănătăţii, ...
Trump anunță că va numi la conducerea Rezervei Federale doar o persoană care e dispusă să taie dobânzile în conformitate cu așteptările sale
Trump anunță că va numi la conducerea Rezervei Federale doar o persoană care e dispusă să taie dobânzile în conformitate ...
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că nu va numi pe nimeni la conducerea Rezervei Federale americane ...