Brexit: Londra va limita migraţia cetăţenilor din Uniunea Europeană – document obţinut de The Guardian
”Pentru a fi considerată un atu pentru întreaga ţară, imigraţia nu ar trebui să fie numai în beneficiul migranţilor, ci să fie profitabilă din punct de vedere financiar actualilor locuitori”, scrie în acest document de 82 de pagini redactat în august de Ministerul britanic de Interne.
Potrivit cotidianului britanic, ministerul propune în acest text măsuri menite să reducă sosirea migranţilor europeni slab calificaţi după Brexit, hotărât prin vot în 2016 în urma unei campanii marcate de problema reducerii imigraţiei, scrie News.ro.
Aceştia din urmă ar urma să primească un permis de sejur doar pe o durată maximă de doi ani, iar cei înalt calificaţi de trei până la cinci ani.
Ar urma să fie ”preferaţi pe piaţa muncii muncitorii rezidenţi” sau să li se restrângă europenilor posibilitatea de a căuta locuri de muncă în Regatul Unit, potrivit cotidianului.
Între alte propuneri – care ar urma să intre în vigoare după o perioadă de tranziţie de cel puţin doi ani – se mai află introducerea treptată a unui nou sistem de migraţie care să limiteze drastic dreptul cetăţenilor europeni la reîntregirea familiei şi obligarea la prezentarea la intrarea în ţară a unui paşaport în locul cărţii de identitate.
În document se subliniază totodată că propunerile pe care le conţine este necesar să fie aprobate de întregul Guvern şi că ele sun ”supuse negocierii cu UE”.
”Noi nu comentăm cu privire la documente de lucru care au fost divulgate” în presă, a reacţionat un purtător de cuvânt al Guvernului britanic, contactat de AFP.
”Vom prezenta în această toamnă propuneri referitoare la un nou sistem al migraţiei care să permită să se reia controlul la frontierele britanice”, a adăugat el.
Problema statutului celor 3,2 milioane de cetăţeni europeni care trăiesc în regat şi a milionului de britanici instalaţi în întreaga Uniune se află în centrul negocierilor cu privire la divorţul dintre Londra şi Bruxelles.
În iunie, premierul Theresa May a prezentat un proiect în vederea soluţionării statutului de după Brexit al europenilor instalaţi în Marea Britanie.
Ea a promis atunci că nimeni nu va fi expulzat din ţară imediat ce este pronunţat divorţul între regat şi Uniune – prevăzut în martie 2019 – şi că Londra le va oferi cetăţenilor europeni posibilitatea să-şi regleze statutul cu scopul de a putea rămâne în Regatul Unit.