Brexit: May oferă garanţii de protecţie a drepturilor lucrătorilor, încercând să câştige sprijin pentru acordul convenit cu UE

Premierul conservator britanic Theresa May a anunţat miercuri un plan de a proteja drepturile lucrătorilor după ce Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, în cea mai nouă încercare a sa de a-i curta pe parlamentarii laburişti din opoziţie înainte de votul crucial de săptămâna viitoare privind acordul său asupra Brexit-ului, relatează DPA.
Economica.net - mie, 06 mart. 2019, 16:25
Brexit: May oferă garanţii de protecţie a drepturilor lucrătorilor, încercând să câştige sprijin pentru acordul convenit cu UE

„Marea Britanie are o mare tradiţie în a fi în avangarda protejării drepturilor lucrătorilor”, a scris May pe Twitter.

„De aceea am promis noi măsuri pentru a proteja şi îmbunătăţi acele drepturi când vom ieşi din UE, oferind parlamentului, sindicatelor şi companiilor un rol sporit în conturarea drepturilor lucrătorilor după Brexit”, a afirmat ea.

Totuşi, Partidul Laburist, principala formaţiune de opoziţie, şi sindicatele i-au respins oferta.

Frances O’Grady, şefa Congresului Sindicatelor, a spus că „nimeni nu ar trebui să se lase păcălit” de propuneri.

„Propunerile slabe de astăzi nu ne vor proteja drepturile la locul de muncă şi nu ne vor opri din a rămâne în urma Europei”, a spus O’Grady.

Len McCluskey, şeful Unite, unul din cele mai mari sindicate din Marea Britanie, a declarat că este „profund dezamăgitor că (guvernul) nu pare să fi ascultat îngrijorările sindicatelor”.

„Este un fapt că lucrătorii din Marea Britanie beneficiază de una dintre cele mai slabe protecţii din Europa, din cauza opţiunii de a nu lua parte (la deciziile europene – n.r.) a guvernelor succesive de la Westminster”, a spus McCluskey, un aliat apropiat al liderului laburist Jeremy Corbyn.

Rebecca Long Bailey, ministrul laburist din umbră pentru mediul de afaceri, i-ar acuzat pe conservatorii lui May că încearcă „să îi mituiască pe lucrători pentru a susţine acordul lor ratat”.

„Este absolut inacceptabil, iar lucrătorii şi sindicatelor nu vor fi păcăliţi”, a spus Long Bailey.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan va prezenta mâine planul de reformă a pensiilor speciale
Ilie Bolojan va prezenta mâine planul de reformă a pensiilor speciale
Prim-ministrul Ilie Bolojan va susţine, marţi, la Palatul Victoria, o conferinţă de presă pe tema pensiilor speciale, transmite Biroul de presă al Executivului....
ANM: Cod galben de averse torențiale în București
ANM: Cod galben de averse torențiale în București
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni seara o atenţionare nowcasting Cod galben de averse torenţiale, ...
Taxele vamale de 15% pentru exporturile europene în SUA au un impact direct limitat asura României, mai important va fi cel indirect – Concordia
Taxele vamale de 15% pentru exporturile europene în SUA au un impact direct limitat asura României, mai important va fi ...
Taxele vamale de 15% la exporturile europene în SUA au un impact direct limitat asupra României, în condiţiile în care ...
Autostrada Moldovei A7: UMB ar putea finaliza anul acesta 60 de kilometri la nord de Focșani – API
Autostrada Moldovei A7: UMB ar putea finaliza anul acesta 60 de kilometri la nord de Focșani – API
Doar 60 de kilometri din Autostrada A7 la nord de Focșani ar putea fi gata în 2025, estimează luni Asociația Pro Infrastructură ...