Brexit – Ministrul de Externe: Nu se schimbă nimic referitor la drepturile cetăţenilor români

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat vineri că românii din Marea Britanie nu trebuie să aibă niciun fel de îngrijorare în cazul Brexitului, pentru că drepturile acestora nu se schimbă.
Economica.net - vin, 31 ian. 2020, 09:16
Brexit - Ministrul de Externe: Nu se schimbă nimic referitor la drepturile cetăţenilor români

„Nu este cazul de niciun fel de îngrijorare, nu este niciun prilej de panică. Regimul juridic actual este cel care se aplică şi începând de mâine, cel puţin până la 31 decembrie 2020. Trebuie ca românii care doresc să se stabilească în Marea Britanie să facă demersurile necesare până la sfârşitul acestei perioade de tranziţie, deci până la finalul acestui an, ei pot să facă aceste demersuri chiar şi până la 30 iunie 2021. Există prevederi în Acordul de retragere care se referă şi la membrii de familie apropiaţi, (…) iar pentru negocierile ulterioare România va continua să fie cât se poate de activă pentru asigurarea unui regim de drepturi eficient pentru cetăţenii români din Marea Britanie”, a spus Aurescu, la Digi24.

El a arătat că până la 31 decembrie are loc perioada de tranziţie după Brexit şi că nu există niciun fel de modificări radicale de regim, cu excepţia faptului că Regalul Unit nu mai participă la procesul decizional în UE.

„În ceea ce priveşte drepturile cetăţenilor europeni de pe teritoriul Regatului Unit, inclusiv drepturile cetăţenilor români, pentru că asta ne interesează în mod special, nu se schimbă absolut nimic, este acelaşi regim care se aplică cetăţenilor europeni, potrivit legislaţiei europene care se aplică şi în momentul de faţă”, a menţionat Aurescu.

Ministrul a precizat că ar trebui ca negocierile dintre UE şi Marea Britanie să se desfăşoare până la sfârşitul lunii octombrie, când Consiliul European ar trebui să le aprobe.

„Noi ne dorim, din perspectivă românească, dar şi la nivel european o relaţie de parteneriat puternic cu Regatul Unit care să reglementeze şi să construiască pe ceea ce există ca interese şi ca obiective comune în ceea ce priveşte politica externă şi de securitate comună, în ceea ce priveşte alte chestiuni, dimensiunea economică, dar şi alte aspecte care ţin de Regatul Unit. Sperăm să fie suficient timp pentru aceste negocieri”, a afirmat ministrul de Externe.

Potrivit acestuia, România este preocupată de situaţia cetăţenilor români care vor merge în Marea Britanie după ce se termină perioada de tranziţie, deoarece regimul şederii acestora nu este prevăzut de Acordul de retragere.

„Pentru cei care ajung în Regatul Unit după 31 decembrie 2020 acordul de retragere nu acoperă acest regim, prin urmare este important ca negocierile dintre UE şi Regatul Unit să ajungă la o soluţie care să asigure un regim nediscriminatoriu pentru cetăţenii europeni, să nu existe regimuri diferite între cetăţenii celor 27 de state membre de pe teritoriul Regatului Unit”, a mai spus Bogdan Aurescu.

El a susţinut că efectul Brexit este de consolidare a UE.

„UE, chiar dacă la început a receptat acest mesaj cu oarece scepticism, cu oarece pesimism, cred că iese întărită în acest exerciţiu pentru că nu mai există în niciun stat membru al UE în prezent vreo discuţie despre vreo eventuală gândire de ieşire din UE, dimpotrivă. Este un moment care va rămâne în istoria UE, sigur, nu este un moment fericit pentru UE, dar este o foarte bună oportunitate pentru ca UE să iasă întărită. Lucrăm la consolidarea proiectului european, la adâncirea integrării europene. Anul acesta va începe celebra conferinţă pentru viitorul Europei care se va derula vreme de doi ani, un prilej foarte bun pentru a discuta despre cum să consolidăm şi mai mult UE”, a afirmat Aurescu.

Ministrul de Externe a arătat că Marea Britanie rămâne un partener extrem de important pentru România.

 

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...