Brexit, mult mai periculos pentru Europa decât Grexit – analiză Reuters

Bancherii europeni sunt mult mai îngrijorați de posibilitatea ieșirii Marii Britanii din UE (Brexit) decât de ieșirea Greciei din zona euro (Grexit), se arată într-o analiză realizată de Reuters, anunţă Agerpres.
Economica.net - J, 25 iun. 2015, 15:05
Brexit, mult mai periculos pentru Europa decât Grexit - analiză Reuters

Apartenența Regatului Unit la UE este mult mai importantă pentru viitorul pe termen lung al blocului comunitar decât ceea ce se va întâmpla cu Grecia, au declarat bancherii care au participat la o conferință pe teme financiare, chiar dacă la Bruxelles se desfășoară pe ultima sută de metri negocieri menite să evite intrarea Greciei în incapacitate de plată și ieșirea țării din zona euro.

‘Pentru mine, un Brexit ar fi un potențial coșmar mult mai mare. Regatul Unit are un rol important în economia europeană și în ecosistem. Ne vom confrunta cu un an de incertitudini’, a apreciat joi Tim Adams, președintele Institutului Internațional pentru Finanțe (IIF), cel mai mare grup de lobby al sectorului financiar.

Reales la 7 mai, premierul conservator David Cameron și-a reiterat promisiunea de a organiza până la sfârșitul anului 2017 un referendum privind apartenența Marii Britanii la UE. Printre obiectivele principalele pe care David Cameron le va urmări în renegocierea relațiilor cu UE se numără obținerea unui drept de veto asupra deciziilor comunitare de natură să afecteze interesele naționale britanice și diminuarea fluxului imigranților est-europeni în Marea Britanie, în special prin adoptarea unor măsuri care să restricționeze accesul acestora din urmă la sistemul britanic de asistență socială. O astfel de măsură ar fi înghețarea timp de patru ani a ajutoarelor sociale pentru noii imigranți.

‘În mod mecanic, Grexit va afecta funcționarea și structura UE mai mult decât Brexit. Dar pentru spiritul, perspectivele viitoare și simbolurile Uniunii Europene, Brexit reprezintă un risc mai accentuat’, a declarat Hans Jaeckel, economist la DZ Bank.

IIF s-a implicat activ în precedentul efort al UE de a salva Grecia de la faliment, când imensa datorie a țării a fost restructurată în 2012 iar deținătorii de obligațiuni, inclusiv băncile, asiguratorii și fondurile speculative, au înregistrat pierderi de 100 miliarde de euro.

De data aceasta, creditorii Greciei sunt în principal guvernele din zona euro și FMI. IIF nu este implicată în negocieri, și nici băncile, care și-au redus semnificativ expunerea la Grecia.

‘Suntem mult mai bine plasați pentru orice evoluție în cazul Greciei decât eram în urmă cu câțiva ani’, a afirmat Ana Botin, șeful Santander, cea mai mare bancă din zona euro.

Și agenția de evaluare financiară Standard & Poor’s a avertizat miercuri că un vot în favoarea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană ar putea determina băncile globale să părăsească Londra pentru Frankfurt, Paris sau Dublin iar perspectivele de creștere ale economiei ar fi afectate.

Te-ar mai putea interesa și
Cât costă farfuriile, paharele și tacâmurile dintr-un restaurant. Sumele sunt uimitoare, iar România e în topul investițiilor din hoteluri
Cât costă farfuriile, paharele și tacâmurile dintr-un restaurant. Sumele sunt uimitoare, iar România e în topul investițiilor ...
V-ați întrebat vreodată cât costă farfuriile, paharele și tacâmurile dintr-un restaurant? Sumele vă depășesc, cel mai probabil, așteptările, chiar și atunci când este vorba despre......
Un nou concept imobiliar prinde contur în București. Proiectele sunt primele de acest gen din România
Un nou concept imobiliar prinde contur în București. Proiectele sunt primele de acest gen din România
Piața imobiliară din București se va îmbogăți cu un nou concept. Este vorba de food hall, un concept care în Europa ...
Un nou lanț de magazine cu prețuri mici a venit în România. E al unui gigant german
Un nou lanț de magazine cu prețuri mici a venit în România. E al unui gigant german
Grupul REWE, care a intrat în România în 2001 cu lanțul de supermarketuri tip discount Penny, se va extinde pe plan local ...
SUA sau China? Cine câștigă din războiul tarifelor impuse de Donald Trump. Supriza s-ar putea să fie mare
SUA sau China? Cine câștigă din războiul tarifelor impuse de Donald Trump. Supriza s-ar putea să fie mare
SUA sau China? Cine câștigă din războiul tarifelor impuse de Donald Trump? În mod normal ar trebui ca răspunsul să ...