Legea Brexitului, promulgată joi de Regina Elisabeta a II-a, permite guvernului să activeze articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, prin care se iniţiază negocierile cu UE pentru stabilirea condiţiilor părăsirii blocului comunitar.
În prezent în Marea Britanie sunt înregistraţi oficial circa 3,15 milioane de cetăţeni comunitari, în timp ce aproximativ 900.000 de britanici sunt stabiliţi în statele UE.
După referendumul din 23 iunie anul trecut, când britanicii au optat majoritar pentru Brexit, noul guvern condus de Theresa May a refuzat constant să garanteze unilateral menţinerea şi după ieşirea din UE a drepturilor oferite imigranţilor comunitari stabiliţi în Marea Britanie. Totuşi, May afirmă că soluţionarea acestei chestiuni este prioritară, însă cu condiţia reciprocităţii, adică şi celelalte state ale UE să protejeze la rândul lor drepturile imigranţilor britanici.
Mulţi imigranţi europeni care sunt stabiliţi de cel puţin cinci ani în Marea Britanie solicită statutul de rezident permanent, dar se plâng că se confruntă cu numeroase obstacole birocratice. Ei trebuie să completeze un formular de 85 de pagini în care li se cere să specifice, printre altele, numărul călătoriilor efectuate în străinătate după ce s-au stabilit în Marea Britanie, precizând de asemenea datele plecărilor şi sosirilor.
Conform legislaţiei comunitare, cetăţenii unui stat membru al UE pot primi automat statutul de rezident permanent într-un alt stat al UE dacă a locuit acolo cu forme legale cel puţin cinci ani consecutivi. Premierul Theresa May a promis recent în faţa parlamentului de la Londra că încearcă să simplifice acest proces considerat în prezent complicat.
Dar deocamdată lipsa garanţiilor legale pentru imigranţii comunitari îi determină pe mulţi să părăsească Marea Britanie, unii comentatori considerând că acest lucru ar putea provoca dificultăţi acelor sectoare ale economiei britanice care nu găsesc suficientă forţă de muncă pe plan local.
Pe de altă parte, plecarea acestor imigranţi ajută guvernul de la Londra în obiectivul său de a reduce la cel mult 100.000 de persoane pe an imigraţia netă (diferenţa dintre sosirile şi plecările imigranţilor), care a fost conform ultimelor date de 273.000 persoane.