Brexit: Parlamentul britanic a respins organizarea unei noi runde de voturi pentru alternative la acordul de retragere din UE

Camera Comunelor a respins miercuri la o diferenţă de un singur vot organizarea unei a treia runde de "voturi orientative" ("indicative votes") asupra unor propuneri menite să ofere posibile soluţii alternative acordului de retragere din UE pe care premierul Theresa May l-a convenit cu Bruxelles-ul, dar care a fost respins până în prezent de trei ori de legislativul de la Londra, informează agenţia Reuters, potrivit Agerpres. 
Economica.net - mie, 03 apr. 2019, 16:47
Brexit: Parlamentul britanic a respins organizarea unei noi runde de voturi pentru alternative la acordul de retragere din UE

În urma numărării voturilor s-a constatat o egalitate deplină a voturilor pentru şi împotrivă, câte 310 fiecare. Dar, conform convenţiilor Camerei Comunelor, preşedintele acesteia, John Bercow, a votat împotrivă, astfel că iniţiativa unei noi runde de voturi a fost respinsă.

Precedentele două serii de voturi orientative s-au încheiat de fiecare dată cu respingerea tuturor amendamentelor propuse, care sugerau posibile soluţii de ieşire din impas, de la anularea Brexitului sau organizarea unui nou referendum şi până la ieşirea din UE fără un acord. Printre celelalte variante respinse s-au regăsit diferite variante de relaţii cu UE post-Brexit, precum o uniune vamală sau aranjamente asemănătoare modelului canadian sau norvegian de relaţii cu UE.

În timp ce se desfăşura şedinţa Camerei Comunelor, premierul conservator Theresa May a avut o întâlnire cu liderul Partidului Laburist (de opoziţie), Jeremy Corbyn, pentru a ajunge la o înţelegere care să permită în final votarea acordului de retragere din UE şi despre care guvernul conservator admite că ar putea duce la un Brexit mai „blând”.

Te-ar mai putea interesa și
Promisiunile noului guvern: a treisprezecea alocaţie pentru copii, bani europeni pentru 4.000 de tineri dacă se fac fermieri
Promisiunile noului guvern: a treisprezecea alocaţie pentru copii, bani europeni pentru 4.000 de tineri dacă se fac fermieri
Economica.net a citit programul de guvernare elaborat de PSD-PNL-UDMR-minorități. Iată planurile noului guvern în domeniul educaţiei şi muncii:...
Cele două camere ale Parlamentului și-au votat liderii, Ilie Bolojan la Camera Deputaților și Ciprian Șerban (PSD) la Senat
Cele două camere ale Parlamentului și-au votat liderii, Ilie Bolojan la Camera Deputaților și Ciprian Șerban (PSD) la ...
Noii membri ai Parlamentului se reunesc luni dimineață pentru alegerea președinților Camerei Deputaților și Senatului. ...
Honda și Nissan vor forma un holding care va deveni al treilea mare producător auto mondial
Honda și Nissan vor forma un holding care va deveni al treilea mare producător auto mondial
Honda Motor Co și Nissan Motors Co au anunțat astăzi oficial semnarea unui memorandum (MOU) care precede negocieri pentru ...
Program de guvernare la Digitalizare: transformare digitală a școlilor, a IMM-urilor, debirocratizare, prevenirea dezinformării, conectarea românilor din diaspora, Hub de hidrogen
Program de guvernare la Digitalizare: transformare digitală a școlilor, a IMM-urilor, debirocratizare, prevenirea dezinformării, ...
Digitalizarea administrației, a IMM-urilor, a școlilor din mediul rural, dar și a universităților, conectarea românilor ...