Brexit: Parlamentul britanic, foarte probabil, va lua în considerare un nou referendum, susţine ministrul britanic al finanţelor

Ministrul britanic al finanţelor, Philip Hammond, a declarat vineri că este foarte probabil ca ideea unui al doilea referendum privind Brexitul să fie prezentată din nou în parlament, deşi guvernul de la Londra îşi menţine opoziţia faţă de o nouă consultare populară în acest dosar, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 12 apr. 2019, 13:46
Brexit: Parlamentul britanic, foarte probabil, va lua în considerare un nou referendum, susţine ministrul britanic al finanţelor

Aflat la Washington pentru o serie de reuniuni ale Fondului Monetar International, Hammond a calificat drept foarte strâns calendarul pentru organizarea unui asemenea referendum înainte de 31 octombrie, data limită până la care Regatul Unit urmează să părăsească Uniunea Europeană. Pentru organizarea unui asemenea referendum este nevoie de aproximativ şase luni.

Ideea organizării unui nou referendum s-a aflat printre alternativele prezentate în luna martie de premierul Theresa May în parlament, însă toate propunerile au fost respinse de membrii Camerei Comunelor.

„Poziţia guvernului nu s-a schimbat. Guvernul se opune unui referendum de confirmare şi de aceea noi nu l-am susţine”, a explicat ministrul britanic al finanţelor.

Totuşi, mulţi parlamentari din Partidul Laburist (de opoziţie) i-au cerut liderului formaţiunii, Jeremy Corbyn, să includă un nou referendum printre cererile sale în tratativele cu guvernul consacrate găsirii unei căi de depăşire a actualului impas legat de Brexit.

Premierul britanic Theresa May a convenit joi seară cu liderii statelor din UE27 să amâne Brexitul cu şase luni, până la 31 octombrie 2019, răgaz în care guvernul de la Londra va încerca să ajungă la un acord cu opoziţia laburistă pentru adoptarea acordului de retragere, deja respins de trei ori de parlamentul britanic.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment pentru toți șoferii din București! Sute de mașini, distruse de furtună într-o singură săptămână. Pagubele pe locuințe sunt și mai mari
Avertisment pentru toți șoferii din București! Sute de mașini, distruse de furtună într-o singură săptămână. Pagubele ...
Peste 500 de dosare de daună au fost deschise săptămâna trecută, ca urmare a furtunilor care au afectat Bucureștiul și județul Ilfov, arată Uniunea Națională a Societăților de Asigurare......
Cărbunele rămâne pe o poziţie de forţă. Cel puţin în următorii ani – Cererea mondială va rămâne aproape de maximul istoric atins în 2024 şi în 2025 şi 2026
Cărbunele rămâne pe o poziţie de forţă. Cel puţin în următorii ani – Cererea mondială va rămâne aproape ...
Cererea mondială de cărbune ar urma să rămână practic neschimbată în perioada 2025-2026 comparativ cu 2024, anul ...
Chesnoiu, AFIR despre banii fermierilor prin PAC: Dezvoltarea rurală riscă să fie lăsată pe plan secundar. Este un pas riscant pentru România
Chesnoiu, AFIR despre banii fermierilor prin PAC: Dezvoltarea rurală riscă să fie lăsată pe plan secundar. Este un pas ...
Directorului general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Adrian- Ionuț Chesnoiu, susține că dezvoltarea ...
Indicele ROBOR la trei luni a scăzut joi la 6,69%
Indicele ROBOR la trei luni a scăzut joi la 6,69%
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...