Brexit: Patru opţiuni alternative selectate pentru votul din Camera Comunelor

Economica.net
01 04. 2019
brexit_5676543_51430300

Prima rundă de voturi orientative, desfăşurată săptămâna trecută, s-a încheiat cu respingerea tuturor celor opt moţiuni supuse la vot, cele mai multe fiind acum propuse din nou de iniţiatorii lor, în aceeaşi formă sau puţin modificate.

Din cele nouă texte propuse, preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, a selectat patru asupra cărora deputaţii se vor pronunţa.

Prima opţiune selectată, ”moţiunea C”, solicită guvernului să negocieze o uniune vamală permanentă cu Uniunea Europeană. O moţiune similară a fost respinsă la runda precedentă cu o diferenţă de numai şase voturi.

Următoarea opţiune, ”moţiunea D”, sugerează o ”Piaţă Comună 2.0”, adică negocierea unui acord de retragere din blocul comunitar însoţit de un aranjament după modelul relaţiei Norvegiei cu UE, ceea ce ar însemna atât rămânerea Regatului Unit în Piaţa Unică europeană, cât şi încheierea unui acord vamal cu UE. Aceeaşi moţiune a fost respinsă anterior cu 283 de voturi la 189, potrivit  Agerpres

Cea de-a treia opţiune, ”moţiunea E”, cere convocarea unui referendum pentru validarea oricărui acord privind Brexitul convenit cu UE de guvernul de la Londra. Şi această alternativă a fost supusă votului Camerei Comunelor săptămâna trecută, fiind respinsă cu 295 de voturi la 268.

Ultima alternativă, ”moţiunea G”, cere guvernului să anuleze Brexitul (să revoce articolul 50), ca măsură extremă de evitare a unei ieşiri din UE fără acord. Este o variantă revizuită a unei alte moţiuni respinse la votul precedent, cu 293 de voturi la 184.

Chiar dacă una sau mai multe dintre aceste moţiuni vor fi votate acum de o majoritate în Camera Comunelor, ele nu vor avea forţă juridică, în schimb pot pune presiune pe premierul Theresa May să urmeze o anumită cale în acest proces.

Conform deciziei luate de liderii europeni la ultimul summit, în condiţiile unui nou vot negativ al parlamentului britanic faţă de acord, ceea ce s-a întâmplat vineri pentru a treia oară, noua dată efectivă a Brexitului este 12 aprilie, aceasta fiind şi data până la care, conform aceleiaşi decizii, Londra trebuie să comunice Bruxelles-ului calea pe care doreşte să o urmeze în dosarul Brexitului. Un summit european extraordinar a fost convocat în acest scop pentru 10 aprilie.

Camera Comunelor nu a reuşit să ofere un vot majoritar pentru acordul convenit de Theresa May cu Bruxelles-ul întrucât deputaţii pro-europeni consideră că acesta va menţine legături prea slabe cu UE, în timp ce deputaţii susţinători ai Brexitului au considerat că, dimpotrivă, Regatul Unit ar rămâne captiv în uniunea vamală europeană din cauza clauzei de ”backstop” pentru frontiera nord-irlandeză, clauză pe care liderii europeni au refuzat să o renegocieze.