Campania în favoarea Brexit „nu a fost capabilă să definească amploarea angajamentelor britanice în Europa”, consideră Guy Verhofstadt. „Este evident totuşi că nu contribuabilii europeni vor reglementa ‘nota de plată’ britanică”,
El se referea astfel la problema reglementării financiare a despărţirii, punct de dezacord între cele două părţi: Londra avansează plata a 20 de miliarde de euro pentru a-şi onora angajamentele faţă de UE, când aşteptările europene se cifrează – potrivit unor surse – între 60 şi 100 de miliarde de euro.
Această problemă este, împreună cu drepturile cetăţenilor expatriaţi şi frontiera irlandeză, unul dintre cele trei dosare prioritare ale UE, asupra cărora ea cere permanent „progrese suficiente” înainte de a angaja a doua etapă a negocierilor, care va aborda relaţiile viitoare dintre cele două părţi.
„Rezolvarea completă şi definitivă va face parte din acordul final pe care îl vom avea” şi care va include „relaţiile viitoare” între Regatul Unit şi UE, a declarat vineri Theresa May la Bruxelles unde avea loc un summit european.
Liderii europeni au făcut un gest faţă de premierul britanic, dându-şi „aprobarea” pentru a începe să lucreze pe „plan intern” asupra relaţiei viitoare. Ei aşteaptă totuşi din partea Londrei propuneri concrete cu privire la reglementarea chestiunii financiare.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat vineri în finalul summitului că Regatul Unit este „departe de calculul” asupra angajamentelor sale financiare faţă de UE.
În acest context urmează să se deplaseze luni la Paris David Davis, ministrul responsabil cu Brexit, pentru un dineu cu Jean-Yves le Drian.
În aceeaşi zi, Theresa May va prezenta Camerei Comunelor rezultatele discuţiilor purtate la summit. Cu această ocazie, ea va trebui să-şi reitereze angajamentele faţă de cei 3 milioane de cetăţeni europeni care trăiesc în Regatul Unit.