Brexit: Preşedinţia României la Consiliul UE a ajuns la un acord provizoriu cu Parlamentul European în ceea ce priveşte transporturile

Preşedinţia României la Consiliul UE a ajuns la un acord provizoriu cu Parlamentul European (PE) cu privire la măsurile de atenuare a dificultăţilor în conectivitatea aeriană pentru pasageri şi transport de marfă dintre Uniunea Europeană (UE) şi Marea Britanie în cazul unui Brexit fără o înţelegere, a anunţat, marţi, Ministerul Transporturilor, conform News.ro.
Economica.net - mie, 20 feb. 2019, 08:17
Brexit: Preşedinţia României la Consiliul UE a ajuns la un acord provizoriu cu Parlamentul European în ceea ce priveşte transporturile

”Acordul va permite transportatorilor autorizaţi din Regatul Unit să furnizeze servicii de transport aerian de bază între Marea Britanie şi cele 27 de state membre rămase în UE”, se arată în comunicat citat de News.ro.

Drepturile vor fi condiţionate de acordarea de drepturi egale din partea Regatului Unit şi de condiţii care să asigure o concurenţă loială, iar acest acord urmează să fie aprobat de către ambasadorii statelor membre în cadrul Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi al Consiliului.

”Există o dispoziţie specială care presupune continuarea zborurilor regulate în temeiul obligaţiilor de serviciu public în scopul asigurării continuităţii serviciilor publice, în timp ce se efectuează adaptările necesare la noua situaţie. Un transportator aerian care deţine o licenţă de operare emisă de un stat membru al UE nu mai respectă cerinţele UE privind proprietatea şi controlul, ci se va supune unei dispoziţii speciale după Brexit, iar restricţiile partajate de coduri şi leasing de aeronave vor fi permise doar în anumite condiţii”, se arată în comunicat.

Pentru a beneficia de aceste condiţii speciale, transportatorii aerieni vor avea la dispoziţie două săptămâni de la intrarea în vigoare a regulamentului să prezinte un plan precis şi complet care să stabilească măsurile necesare pentru a asigura respectarea deplină a cerinţelor de proprietate şi de control în maxim 6 luni de la data aplicării, potrivit ministerului.

Regulamentul urmează să fie adoptat oficial atât de Parlament, cât şi de Consiliu. Acesta se aplică până la intrarea în vigoare a unui acord de transport aerian cu Regatul Unit sau până pe 30 martie 2020.

Te-ar mai putea interesa și
A treia hidrocentrală pe Dunăre, Porțile de Fier 3: România și Serbia se pregătesc să semneze memorandum
A treia hidrocentrală pe Dunăre, Porțile de Fier 3: România și Serbia se pregătesc să semneze memorandum
Serbia și România intenționează să semneze un memorandum de înțelegere (MoU) privind construcția centralei hidroelectrice reversibile Porțile de Fier (Djerdap) 3 pe fluviul Dunărea cât mai......
ChatGPT ajunge la 700 de milioane de utilizatori activi săptămânal
ChatGPT ajunge la 700 de milioane de utilizatori activi săptămânal
OpenAI a anunţat că platforma ChatGPT va atinge în această săptămână 700 de milioane de utilizatori activi săptămânali, ...
APIA încearcă să digitalizeze Portalul unic al fermierilor, demers destinat simplificării accesului fermierilor la serviciile publice
APIA încearcă să digitalizeze Portalul unic al fermierilor, demers destinat simplificării accesului fermierilor la serviciile ...
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a semnat contractul de finanțare pentru proiectul Portal ...
32Roșu debutează oficial în România – cazinoul online cu ADN internațional vizează creșterea într-o piață digitalizată și competitivă
32Roșu debutează oficial în România – cazinoul online cu ADN internațional vizează creșterea într-o piață ...
Piața de jocuri de noroc din România este într-o fază de maturizare, iar intrarea 32Roșu marchează nu doar o extindere ...