Brexit: principalele partide nord-irlandeze îşi menţin poziţiile divergente în privinţa frontierei irlandeze

Economica.net
22 09. 2018
li50ffcd545bc08_54884500

Theresa May a declarat vineri că menţinerea „planului de la Chequers”, ce prevede păstrarea unei relaţii economice strânse cu UE prin crearea unei zone de liber-schimb pentru bunurile industriale şi produsele agricole, rămâne cea mai bună soluţie.

Propunerea, consideră ea, trebuie să permită şi menţinerea schimburilor economice fără crearea unei „frontiere fizice” între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda.

Respingerea acestui plan de către Uniunea Europeană revine însă, în fapt, la aplicarea soluţiei zise a „plasei de siguranţă”, convenită în decembrie pentru deblocarea negocierilor.

Această opţiune, denumită „backstop” în engleză, constă în garantarea unei alinieri de reglementare a Irlandei de Nord la UE în lipsa unui acord şi ar intra în vigoare în absenţa unei soluţii mai bine. Premierul May consideră însă că aceasta ar aduce atingere integrităţii teritoriale a Marii Britanii prin crearea de statute diferite pentru Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit după Brexit.

„Încă din prima zi, linia noastră roşie în aceste negocieri este aceea că nu poate exista frontieră între Irlanda de Nord şi Marea Britanie”, a reacţionat şefa Partidului Unionist Democrat (DUP), Arlene Foster, aliată a Theresei May în parlamentul de la Londra.

„Accentul pus de UE pe frontiera între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda este deplasat”, a apreciat ea, într-un comunicat.

În schimb, partidul Sinn Fein, favorabil unificării insulei Irlanda, este pentru „plasa de siguranţă” propusă de UE. „Nu poate exista un acord de retragere fără un backstop pentru Nord”, a subliniat purtătorul de cuvânt David Cullinane. „Este o linie roşie şi nu poate deveni o monedă de schimb în săptămânile şi lunile viitoare”, a adăugat el.

Vineri, Theresa May a lăsat totuşi să se înţeleagă că ar putea fi introduse bariere reglementare între Irlanda de Nord şi restul ţării dacă executivul şi legislativul nord-irlandeze vor fi de acord. Eventualitatea este însă puţin probabilă în această provincie unde principalele două partide nu reuşesc să se pună de acord de doi ani pentru formarea unui guvern, notează AFP.