Brexit: Proiectul de lege care permite guvernului să activeze articolul 50 din Tratatul UE ajunge în Camera Lorzilor
După ce Curtea Supremă a constrâns-o pe şefa guvernului britanic Theresa May să consulte parlamentul, aceasta se află într-o cursă contracronometru dacă doreşte, aşa cum a promis, să înceapă procedura de ‘divorţ’ de Uniunea Europeană până la finalul lunii martie.
Primul obstacol a fost deja depăşit pe 9 februarie, când Camera Comunelor a dat undă verde proiectului de lege menţionat, cu 494 voturi pentru şi 122 împotrivă.
În Camera Lorzilor, unde conservatorii sunt minoritari, dezbaterile vor avea loc luni şi marţi, apoi timp de două zile săptămâna viitoare şi, în cea de-a treia lectură, pe 7 martie.
Într-un scenariu ideal, guvernul britanic ar dori ca Lorzii să valideze textul fără a mai opera vreo modificare, evitând astfel o revenire a proiectului în Camera Comunelor. În acest caz, Theresa May poate declanşa articolul 50 al Tratatului de la Lisabona cât mai rapid, posibil chiar în timpul Consiliului European prevăzut pentru 9 şi 10 martie la Bruxelles.
Ministrul justiţiei britanic Liz Truss a cerut Camerei Lorzilor încă o dată, duminică, să ‘recunoască voinţa poporului’ britanic, care în 23 iunie anul trecut a votat cu 52% în favoarea ieşirii ţării din Uniunea Europeană.
Intitulat ‘Proiect de lege privind Uniunea Europeană (notificarea retragerii)’, proiectul de lege, extrem de succint, le cere parlamentarilor britanici să-i ”confere prim-ministrului puterea de a notifica, potrivit articolului 50 al Tratatului Uniunii Europene, intenţia Regatului Unit de a se retrage din UE”.
Premierul britanic s-a angajat să lanseze ‘divorţul’ de UE până la finalul lunii martie 2017 şi să respecte acest calendar, în urma referendumului din 23 iunie 2016 prin care s-a decis Brexit-ul.
La începutul acestei luni, cotidianul britanic The Times a relatat că şefa guvernului britanic va declanşa Brexit-ul la 9 martie.